Deschiderea expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia

EXPOZIȚIE. Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia și Consiliul Județean Alba, anunță deschiderea expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste”. Evenimentul va avea loc în prezența îndrăgitei artiste, care va susține și un minirecital, miercuri, 8 martie 2023, ora 17ꓽ00, la sediul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. Accesul se va face începând cu ora 16ꓽ45, pe bază de invitație, locurile fiind limitate. Tot cu această ocazie va fi lansată și cartea autobiografică „Corina Chiriac. Minuni trăite”.
Expoziția pune în valoare donația făcută Muzeului Național de Istorie a României, în septembrie 2021, de marea artistă Corina Chiriac. Vor fi expuse documente de familie, fotografii, obiecte păstrate timp de generații, începând cu cele ale străbunicilor artistei, Ioana și Nichita Nestorescu, negustor din Buzău, ajuns președinte al Corporației Meseriașilor-Comisiunea Arbitrilor din Buzău, în anul 1911, apoi ale fiicei lor Lucreția Nestorescu, absolventă de pension, căsătorită cu Gheorghe Chiriac, caligraf, desenator, pictor și tipograf, cu firmă la București, părinții lui Mircea Chiriac, tatăl Corinei Chiriac. De asemenea, vor fi prezentate în premieră Stema României Întregite și alte desene ale lui Gheorghe Chiriac.
Expoziția „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” va fi deschisă în perioada 8 martie – 7 mai 2023, la Sala Unirii din Alba Iulia, iar accesul va fi liber. Aceasta a fost deschisă inițial la Muzeul Național de Istorie a României (februarie-aprilie 2022), apoi itinerată la Muzeul de Artă Piatra-Neamț (mai-iulie 2022), la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui (august – septembrie 2022) și la Muzeul de Istorie din Târgoviște (noiembrie 2022 – ianuarie 2023).
Curatorii expoziției sunt: Cristina Păiușan-Nuică, Cornel-Constantin Ilie și Alexandru Bădescu (Muzeul Național de Istorie a României), Liviu Zgârciu și Alexandru Știrban (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia).
Evenimentul este organizat cu sprijinul Elit S.R.L.
Sursa romaniapozitiva.ro