Descoperă-ți viitorul și fii inginer pentru o zi!

UMFST. Dragi elevi din clasele a XI-a și a XII-a,
V-ați întrebat vreodată cum arată viața de student? Vă interesează să explorați lumea fascinantă a laboratoarelor Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației și să vă familiarizați cu atmosfera studenției?
Ei bine, avem o veste excelentă pentru voi!
Împreună cu profesorii noștri, Asociația Studenților ESTIEM, organizează un eveniment special pentru voi – o zi dedicată explorării vieții studențești la Inginerie!
În data de 4 aprilie 2024, începând cu ora 12:00, veți avea oportunitatea unică de a păși în universul academic și de a vă lăsa inspirați pentru viitorul vostru, la sediul Facultatii de Inginerie și Tehnologia Informatiei, str. Nicolae Iorga nr. 1.
Vă veți alătura unei echipe de studenți entuziaști și veți avea șansa să vizitați laboratoarele noastre moderne, să participați la experimente captivante și să aflați mai multe despre programele de studiu disponibile. Veți primi răspunsuri la întrebările voastre, veți interacționa cu cadre didactice și studenți și veți simți pulsul vieții academice.
Pentru a participa, tot ce trebuie să faceți este să vă înscrieți folosind linkul de participare de mai jos până la data de 25 martie 2024. Nu ratați ocazia de a vă descoperi pasiunea și de a vă pregăti pentru viitorul vostru academic!
Link de participare: https://forms.gle/38YqwbESyShjbDxo6




