DNSC lansează un ghid pentru identificarea materialelor de tip Deepfake

TEHNOLOGIE. Deepfake-ul, o formă avansată de manipulare digitală utilizând inteligența artificială, reprezintă o amenințare tot mai mare în mediul online. În acest context, Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a lansat un ghid dedicat identificării acestor materiale, cu scopul de a conștientiza riscurile și de a promova securitatea cibernetică.
Obiectivul principal al ghidului este să ofere utilizatorilor instrumente și cunoștințe pentru recunoașterea deepfake-urilor, într-o eră în care manipularea conținutului media este din ce în ce mai sofisticată și mai frecventă. Acesta furnizează informații detaliate despre ce reprezintă deepfake-urile, cum sunt create și cum pot fi identificate.
Prin înțelegerea conceptelor prezentate în ghid, utilizatorii devin mai conștienți de riscurile asociate și pot lua măsuri adecvate pentru a se proteja. Ghidul, disponibil aici, oferă detalii despre elementele distinctive și caracteristicile comune ale deepfake-urilor, ajutând utilizatorii să identifice subtilitățile care ar putea indica prezența conținutului falsificat.
Deepfake-ul poate avea consecințe grave asupra societății, inclusiv impact asupra securității și încrederii publicului în informațiile online. În acest sens, ghidul oferă recomandări pentru ce trebuie făcut în cazul în care cineva devine victimă a unui deepfake, inclusiv documentarea abuzului, raportarea conținutului, contactarea autorităților, solicitarea ajutorului juridic și protejarea informațiilor personale. Este esențial ca utilizatorii să fie conștienți de amenințările aduse de deepfake-uri și să acționeze responsabil pentru a se proteja împotriva acestora.