Dreptul la reparare: produsele care pot fi revitalize chiar dacă au depășit perioada de garanție, adoptat de Parlamentul European

LEGISLAȚIE. Parlamentul European a adoptat dreptul la reparare, care îi obligă pe producători să rezolve problemele bunurilor achiziționate de clienți la un preț rezonabil și după expirarea perioadei de garanție.
Mai mult, consumatorii mai îndemânatici vor avea acces la piese de schimb, ustensile și informații despre cum pot fi salvate produsele pe care le dețin, dar nu mai funcționează. De asemenea, vor fi înființate platforme online oficiale care îi vor ajuta să găsească ateliere locale de reparații sau magazine care comercializează produse recondiționate, mai ales că bunurile reparate primesc și un an de garanție.
Totodată, consumatorii pot împrumuta de la producători dispozitive similare cât timp ale lor sunt în reparații. Deocamdată, legea include doar aspiratoarele, mașinile de spălat și telefoanele mobile, însă lista categoriilor de produse poate fi extinsă în timp.




