Dublu eveniment ESTIEM – Zilele UMFST

EVENIMENT. Cu ocazia Zilelor Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, desfășurate în perioada 5 – 9 decembrie, Asociația ESTIEM a studenților de la Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației a organizat un dublu eveniment: lansarea numărului 11 al Revistei Vocea ESTIEM precum și întâlnirea membrilor ESTIEM ALUMNI.

Numărul 11 al revistei cuprinde pe lângă descrierea evenimentelor locale organizate de studenți, relatări ale experienței studenților la evenimentele internaționale ale Rețelei ESTIEM (European Students of Industrial Engineering and Management). Revista conține și un interviu cu lector dr. Dana Rus, descrierea disciplinei facultative Academia Hirschmann precum și alte informații prezentate prin prisma „vocii” studenților.

La evenimentul de lansare au participat peste 20 de membri ALUMNI, actuali ingineri, cei care au pus de fapt bazele acestei asociații. Decanul Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației, prof. dr. ing. habil. Liviu Moldovan a adresat un cuvânt de bun venit tuturor celor prezenți, iar fondatoarea ESTIEM Mureș, conf. dr. ing. Mihaela Bucur a prezentat raportul activităților asociației.

Membrii ALUMNI au fost impresionați de modul în care s-a dezvoltat grupul local ESTIEM, de dinamica facultății și dotările laboratoarelor, de oportunitățile pe care le au studenții în prezent.

Revista Vocea ESTIEM, nr. 11 o puteți găsi aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare