Echipa ISU Mureș, campioană națională la descarcerare din vehicule

COMPETIȚIE. Lotul reprezentativ al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Horea” din județul Mureș a obținut locul 1 la proba de Descarcerare din Vehicule în cadrul celei de-a 10-a ediții a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat, desfășurată între 15 și 18 iulie în localitatea Titu, județul Dâmbovița.

În cadrul aceleași probe, echipa ISU Mureș a fost desemnată cu cel mai bun Comandant de Echipaj și cu cel mai bun echipaj de paramedici. „Felicitări colegilor noștri pentru seriozitatea, implicarea și pregătirea continuă. Rezultatele obținute demonstrează dedicarea echipei noastre,” a declarat Biroul de presă al ISU „Horea” Mureș.

Echipa ISU „Horea” a fost formată din: plt. adj. șef Horea Lucian Oarga (comandant echipaj), plt. adj. șef Vlad Daniel Toma (paramedic), plt. Gabriel Sorin Maier (paramedic), plt. adj. Cosmin Dolha (paramedic), plt. maj. Alexandru Nechifor Ghidiu (servant), plt. Marius Adrian Lepsa (servant) și sg. maj. Imreh Tihamer Sandor (paramedic).

„Mulțumim tuturor susținătorilor noștri și, în mod special, domnului Feier Denis de la Dennis Metal Recycling SRL din Corunca, care ne-a pus la dispoziție, săptămânal, timp de mai bine de cinci luni, caroserile pe care echipa s-a antrenat,” a mai adăugat sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare