Echipajul feminin de 8+1 s-a calificat în finală și a dominat cursa: „Noi facem barca să zboare”

JOCURILE OLIMPICE. România s-a calificat fără emoții în Finala A a probei feminine de opt plus unu, luni, la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câștigat detașat seria a doua cu un timp de 6:12.31.
”Noi facem barca să zboare”, au declarat canotoarele românce după ce au dominat cursa de calificare. Echipa, formată din Simona Radiș, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereș, Adriana Adam, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Roxana Anghel, Magda Rusu și Victoria Petreanu, a controlat cursa de la început până la sfârșit. Au impus un ritm constant, având suficientă energie pentru a aborda ultimii 500 de metri cu un avantaj considerabil.
”Credem în noi, suntem pregătite și luptăm pentru ceea ce ne-am propus. Respectăm protocolul antrenorilor și strategia de cursă impusă de Antonio Colamonici!” au spus sportivele la zona mixtă, conform COSR. Ele au adăugat: ”Când suntem în barca de 8+1, avem sentimentul că putem realiza orice ne dorim. Noi suntem motorul bărcii, alături de dorința noastră de a câștiga!”
Echipajul feminin al României, format din Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș și Victoria Ștefania Petreanu, s-a calificat în finală cu un timp de 6:12.31, superior chiar și câștigătoarei primei serii, Marea Britanie, care a încheiat în 6:16.20. SUA și Italia au fost nevoite să intre în recalificări.
Recalificările vor avea loc pe 1 august, la ora 11:10, iar Finala A este programată pe 3 august, la 11:50. Deși România nu a obținut o medalie la Tokyo 2021, a stabilit cel mai bun timp mondial al probei (5:52.99). Ultima medalie olimpică la opt plus unu feminin datează din 2016, de la Rio, iar ultimul titlu olimpic a fost obținut în 2004, la Atena.




