Eduard Ionescu, debut promițător la Europa Top 16! Duel spectaculos cu Darko Jorgic

SPORT. La prima sa participare la Europa Top 16, Eduard Ionescu (#14 european) a impresionat la masa de joc din Montreux, reușind un meci solid împotriva experimentatului Darko Jorgic (#4 european), campionul en titre și unul dintre specialiștii competiției.
Meciul a fost unul spectaculos, iar Eduard Ionescu a început în forță, adjudecându-și primul set după o luptă intensă, scor 20-18, spre aplauzele publicului. Jorgic a echilibrat jocul în setul secund, însă sportivul nostru a revenit puternic în al treilea set, trecând din nou în avantaj, 2-1, și apropiindu-se de o calificare în sferturile de finală.
Cu toate acestea, slovenul a găsit resursele necesare pentru a întoarce soarta partidei, impunându-se în ultimele două seturi. Deși Ionescu a luptat până la final și a pus probleme serioase adversarului, meciul s-a încheiat cu victoria lui Jorgic, scor 2-3 (20-18, 7-11, 11-6, 8-11, 6-11).
Un debut promițător pentru tânărul nostru sportiv, care a demonstrat că poate face față la cel mai înalt nivel european!