„Educăm pentru sănătate” la Centrul de Zi Buckner: atelier de dulciuri sănătoase pentru copii

UMFST. Centrul de Zi Buckner a fost locul unei activități remarcabile intitulate „Educăm pentru sănătate”, derulată de cursanții anului întâi de la Colegiul UMFST „George Emil Palade” Târgu Mureș, filiala Târnăveni.

Sub îndrumarea cadrului didactic Szakács Tünde, aceștia au organizat un atelier în care au pregătit dulciuri sănătoase pentru 60 de copii entuziasmați, activitate care face parte din cadrul învățământului clinic.
„Atelierul a avut ca obiectiv principal educarea copiilor cu privire la nutriția corectă și importanța obiceiurilor alimentare sănătoase. Prin intermediul acestui atelier, am dorit să le oferim copiilor o experiență practică și distractivă, care să le transmită într-un mod interactiv cunoștințe valoroase despre alimentația sănătoasă. Copiii au avut ocazia să învețe despre diverse ingrediente sănătoase și despre modul în care acestea pot fi combinate pentru a crea dulciuri delicioase și nutritive. Activitatea a fost concepută astfel încât să fie atât educativă, cât și plăcută, transformând procesul de învățare într-o experiență captivantă”, au transmis organizatorii.
Activitatea a oferit cursanților o oportunitate valoroasă de a aplica cunoștințele teoretice într-un context real. Interacțiunea directă cu copiii le-a permis să își dezvolte abilitățile de comunicare și educație pentru sănătate, învățând cum să transmită informații complexe într-un mod accesibil și atractiv.
„Copiii au răspuns pozitiv la această activitate. Entuziasmul și implicarea lor au evidențiat importanța educației alimentare și ne-au încurajat să continuăm astfel de inițiative.Suntem mândri de această colaborare și de impactul pozitiv pe care l-am avut asupra copiilor de la Centrul de Zi Buckner. Mulțumim tuturor celor implicați pentru dedicare și entuziasm. Continuăm să ne angajăm în educația pentru sănătate și să dezvoltăm proiecte care contribuie la bunăstarea comunității noastre”, au mai arătat organizatorii atelierului.
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare