EVAZIUNE FISCALĂ – O firmă mureșeană de transport mărfuri anchetată pentru un prejudiciu de peste 270.000 de euro
OPERAȚIUNE. În această dimineaţă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, poliţişti din inspectoratele de poliţie din 14 județe și din București, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale și cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, efectuează 68 de percheziţi la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane bănuite de o evaziune fiscală de peste 1,3 milioane de lei (echivalentul a peste 273.000 de euro).
Conform anchetatorilor, din cercetări a rezultat că în perioada 2012-2016, reprezentanţii unei firme de transporturi rutiere de mărfuri din Mureş au stabilit relaţii comerciale fictive şi au înregistrat în contabilitate facturi fiscale fără conţinut economic real. De asemenea, cei în cauză ar fi omis înregistrarea în totalitate a livrărilor efectuate, beneficiind astfel de deduceri fiscale ilegale.
15 persoane vor fi conduse la audieri, cu mandat de aducere. Operațiunea polițiștilor se desfășoară în judeţele Mureş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Galaţi, Gorj, Ilfov, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vaslui și în București.
Vali STOICA