Evenimentul „Inginer pentru o zi” atrage 400 de liceeni la UMFST G.E. Palade Târgu Mureș

UMFST. Voluntarii Asociației Studenților ESTIEM din cadrul Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației, UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, cu sprijinul a peste 20 de cadre didactice, au organizat joi, 4 aprilie 2024, a șasea ediție a evenimentului „Inginer pentru o zi”, la care au participat aproximativ 400 de liceeni.
Evenimentul și-a propus să le ofere elevilor posibilitatea de a experimenta viața de student la Inginerie prin intermediul unor activități practice în laboratoarele Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației.

„Elevii au avut ocazia să exploreze un circuit de vizită în laboratoarele facultății. În zona dedicată Industriei 4.0, aceștia au descoperit tehnologii de vârf și inovații care marchează viitorul industriei și au fost impresionați de aplicațiile practice ale imprimării 3D, dar și de modul în care aceasta revoluționează procesele de producție”, a transmis conf. univ. dr. ing. Mihaela Bucur, din partea organizatorilor.
Liceenii au apreciat devotamentul cadrelor didactice și entuziasmul cu care studenții le-au împărtășit din experiența lor și i-au motivat să pășească cu încredere în cariera de inginer, oferindu-le o imagine realistă și inspirațională despre ceea ce înseamnă viața de student la Inginerie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare