Expoziția-eveniment „Flori de ie” la „Turnul cu Ceas” din Saschiz, AZI, orele 15:00

EVENIMENT. Vă invităm să luați parte la expoziția-eveniment „Flori de ie”, care va avea loc azi, începând cu ora 15.00, la „Turnul cu Ceas” din Saschiz.

Curatoriată de Cristina Chiriac, fondatoarea brand-ului Flori de ie, expoziția este dedicată iei și are ca scop promovarea patrimoniului imaterial și a valorilor tradiționale românești. Exponatele provin din colecția brand-ului Flori de ie, dar și din colecția personală a Cristinei Chiriac. Acestea vor fi prezentate vizitatorilor de către actori și dansatori participanți la Tabăra „Legături”, care vor susține un performance coregrafiat de către Pop Victor Daniel.

Expoziția vivantă „Flori de ie” va fi deschisă în prezența doamnei Oana ZAHARIA, manager al Institutului Național al Patrimoniului, care va susține un discurs-cheie. Evenimentul face parte din seria de evenimente artistice dedicate comunității din Saschiz, organizate în cadrul Taberei Internaționale de Rezidențe Artistice – „Legături”, parte din proiectul „Legături”, implementat de Centrul de Voluntariat Saschiz în parteneriat cu Primăria Comunei Saschiz, Mureș, și Universitatea de Arte Târgu Mureș.

Scopul acestei întâlniri este de a prezenta valorile patrimoniale ale iei românești membrilor comunității locale, artiștilor și publicului larg. De asemenea, se dorește evidențierea posibilităților de valorificare a acestui simbol al culturii tradiționale românești prin crearea de produse de design vestimentar, care să îmbine coerent și articulat estetica și simbolistica iei într-un context contemporan.

Cristina Chiriac, Președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) și al brand-ului „Flori de ie”, îmbină în mod armonios valorile morale, personale și profesionale. Aceasta include în filosofia sa familia, tradiția, valorile românești, antreprenoriatul și educația, cu un sprijin semnificativ acordat artei tradiționale și contemporane.

„Îmi doresc un viitor construit pe aspirațiile acestei națiuni, un viitor clădit pe punțile dintre noi și nu pe ruinele indiferenței noastre”, a mărturisit Cristina Chiriac.

Partenerii proiectului includ Comuna Saschiz, Mureș, Centrul de Voluntariat Saschiz, Universitatea de Arte Târgu Mureș, Flori de ie, Camping Zori, Tei, Saschiz 130/Lodging and Glamping.

Tabăra „Legături” face parte din proiectul „LEGĂTURI”, implementat de Centrul de Voluntariat din Saschiz și este finanțat de Uniunea Europeană prin programul Următoarea Generație UE (NextGenerationEU), ca parte a Planului Național de Redresare și Reziliență al României – „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare