FACIAS: Indemnizațiile și bonusurile excesive la companiile de stat, un exemplu de risipă bugetară și inechitate

ECONOMIE. Conform documentelor analizate de FACIAS (Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului), indicii de cheltuieli oficiale ale unor companii de stat din România au ajuns să se situeze pe un trend evident de creștere, în special în cazul companiei Informatica Feroviară S.A., deținută de CFR. Analiza dezvăluie o realitate alarmantă: creșteri semnificative ale indemnizațiilor membrilor Consiliului de Administrație și ale veniturilor directorilor, în ciuda lipsei unei justificări corelate cu performanța instituției.
Potrivit datelor oficiale, indemnizațiile brute anuale ale membrilor CA s-au dublat în ultimii trei ani, de la o valoare de aproximativ 123.000 lei în 2022, la 266.664 lei în 2025. În același interval, indemnizațiile directorului general au crescut de la 372.625 lei în 2022, la 620.000 lei în 2025, iar veniturile totale ale companiei depășesc deja 6 milioane de euro anual, inclusiv prime și bonusuri de sute de mii de euro.
FACIAS denunță faptul că aceste creșteri anuale, de peste 50% pentru membri CA și peste 66% pentru directorul general, nu sunt corelate cu rezultate economice notabile ale companiei sau cu nevoia de a recompensa performanța. În 2024, compania a acordat prime și bonusuri de peste 450.000 de euro, în condițiile în care infrastructura feroviară din România se confruntă cu dificultăți, și a fost implicată recent și în propuneri de reducere a programului de lucru pentru anumite secții, ceea ce a stârnit controverse legate de cheltuielile disimulate din fondurile publice.
FACIAS subliniază că, în timp ce populația suportă rigorile austerității, fiind nevoită să suporte creșteri de prețuri și reduceri de salarii, conducerea acestor companii primește bonusuri și salarii de sute de mii de euro, fără ca aceste recompense să fie justificate de performanță sau de rezultatele financiare ale companiei.
Organizația solicită, în acest context, Ministerului Transporturilor să sesizeze imediat Corpul de control pentru anchete riguroase privind modul în care fondurile publice au fost și sunt gestionate la Informatica Feroviară S.A., dar și în alte companii de stat, unde cheltuielile excesive și inechitatea salarială pun sub semnul întrebării buna administrare.
În paralel, conducerea CFR planifică reducerea programului de lucru al angajaților pe secțiile unde traficul de călători și marfă este redus, ceea ce va duce la scăderea salariilor pentru peste 1.400 de angajați, în încercarea de a diminua cheltuielile, estimând economie de peste 16 milioane de lei până la finalul anului. Însă această reducerile de program și venituri vine într-un moment în care compania continuă să consume fonduri uriașe, dintr-un buget de peste 3,5 miliarde de lei doar pentru salarii, alimentând astfel nemulțumiri și justificate întrebări despre felul în care se administrează resursele publice în sectorul feroviar.
FACIAS atrage atenția asupra faptului că aceste exemple, de risipă și inechitate, acutizează neîncrederea cetățenilor în modul în care banii publici sunt cheltuiți și solicită măsuri concrete pentru o gestionare transparentă și responsabilă a resurselor naționale.




