Fântână arteziană barocă în Cetatea Târgu Mureș

PATRIMONIU. O fântână arteziană de factură barocă va fi amplasată în curtea Cetății medievale din Târgu Mureș. Aceasta este o replică a unei fântâni care domina piața centrală a orașului între anii 1800-1820.

Fântâna este realizată pe baza unor desene originale, aflate în Arhiva Națională a județului Mureș, și va fi amplasată vizavi de intrarea principală a vechii cazărmi, actualul Muzeu de Istorie și Arheologie. Lucrările sunt acum în plină desfășurare, iar obiectivul va completa atmosfera istorică din Cetate.

Potrivit Cristinei Pruteanu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu Mureș, fântâna arteziană, împreună cu cele două clădiri existente în stil baroc (clădirea manutanței și fosta cazarmă, actualul Muzeu de Istorie și Arheologie), vor evidenția epoca barocă a Cetății din Târgu Mureș. Lucrările avansează, iar termenul estimat de finalizare este jumătatea lunii august 2024.

Investiția a fost aprobată de Consiliul Local și are o valoare totală de aproape 600.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare