Farcaș Mihai-Dan renunță la funcția de consilier local pentru a se concentra pe proiecte naționale și internaționale

ANUNȚ. Farcaș Mihai-Dan, președintele partidului Forța Dreptei, a făcut publică, pe 11 septembrie 2024, decizia de a-și încheia mandatul de consilier local în Consiliul Local al Municipiului Reghin. Acesta a explicat că decizia vine ca urmare a dorinței sale de a se concentra pe proiecte de amploare națională și internațională, precum și pe dezvoltarea echipelor pe care le conduce în diverse domenii.
„Am hotărât să renunț la mandatul de ales local, mai exact la poziția de consilier local în Consiliul Local al Municipiului Reghin, din dorința de a mă dedica mai mult proiectelor naționale ale Forța Dreptei – în contextul reprezentării nevoilor mureșenilor – și pentru a acorda mai mult timp dezvoltării echipelor pe care le coordonez, atât la nivel național, cât și internațional, în domeniile în care am obținut performanță, precum tehnologia, sănătatea, acțiunile caritabile și investițiile”, a declarat Farcaș Mihai-Dan.
În timpul mandatului său, Farcaș a susținut inițiative care vizau dezvoltarea comunității, punând accent pe o administrare transparentă și eficientă. Deși renunță la acest rol, el a subliniat că implicarea sa în viața publică va continua, însă dintr-o perspectivă care îi permite să conecteze sectorul privat cu politicile publice.
„Simt că pot face mai mult pentru reghineni și pentru mureșeni dintr-o poziție care conectează mediul privat și doctrina liberală prin politici de dreapta, cu sistemul public și legislativul. Din păcate, vedem astăzi că acestea nu mai reprezintă și nici nu sprijină mediul economic. Iar, pentru că stabilitatea și beneficiile unui loc de muncă la stat sunt restrânse unei clientele politice care ține sistemul în mișcare, trebuie să avem în continuare o dreaptă autentică și să creăm oportunități în mediul privat”, a adăugat el.
Cunoscut ca un antreprenor de succes, Farcaș Mihai-Dan a activat în domenii precum tehnologia informației, sănătatea, infrastructura și construcțiile. În paralel, a fost implicat în numeroase acțiuni caritabile, fondând o asociație în 2019 alături de familia sa. Realizările sale au fost apreciate atât de colegi, cât și de comunitatea locală.
Partidul Forța Dreptei din Mureș a sprijinit decizia liderului său, subliniind că acesta va continua să joace un rol important în politica națională. Farcaș a încheiat mesajul său cu un apel la unitate și colaborare, mulțumind reghinenilor pentru sprijinul lor și promițând că va continua să răspundă nevoilor comunității.
„Vreau să mulțumesc reghinenilor și tuturor celor care mi-au acordat încrederea în candidatura la alegerile locale din iunie 2024. Vreau să îi asigur că cei ‘1000 de cai putere’ de care vorbeam vor fi puși în slujba comunității dintr-o postură la fel de importantă. Nu voi înceta să răspund solicitărilor, iar, alături de echipa de aleși locali, colegii din Forța Dreptei și partenerii noștri de alianțe, vom continua să adresăm nevoile cetățenilor. Vă invit să ne sprijinim reciproc, întrucât am demonstrat că, prin ambiția și implicarea mea, pot contribui la dezvoltarea comunității, iar acest efort va continua în etapa următoare, în care voi fi #prezent. Ce urmează pentru Reghin la nivel local are la bază decizia pe care am luat-o astăzi”, a încheiat Farcaș Mihai-Dan.




