„Față în față cu angajatorii” – peste 700 de studenți și 54 de companii

UMFST. Peste 700 de studenți și 54 de companii au participat joi, 16 mai 2024, la evenimentul „Față în față cu angajatorii”, cel mai mare târg de cariere organizat de UMFST G.E. Palade Târgu Mureș pentru studenți și medici rezidenți.
Evenimentul, aflat la ediția cu numărul 9, a reunit 54 de angajatori, dintre care 36 din domeniile inginerie, tehnologia informației și filologie (campusul de pe str. Nicolae Iorga, nr. 1), 14 din domeniul sănătate (campusul de pe str. Gh. Marinescu, nr. 38) și 4 din domeniul financiar-bancar și retail (campusul de pe str. Livezeni, nr. 69).
Elementul de noutate al acestei ediții l-a constituit proiectul pilot Tech Quizz Marathon, în care studenții au răspuns provocării de a căuta standurile companiilor participante și a completa, în platforma online dedicată, chestionarele tehnice și soft skills pregătite de angajatori, pentru ca în final să fie premiați de angajatori și de universitate în cadrul proiectului FDI – Student GO PRO.
Evenimentul a fost organizat de Compartimentele University to Business – U2B UMFST, Alumni, din partea UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, în parteneriat cu Asociația ESTIEM Târgu Mureș, Asociația Absolvenților ALUMNI UMFST, Liga Studenților Târgu Mureș și Asociația Studenților Farmaciști.
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare