Festivalul Intencity 2023: două scene, peste 30 de artiști și trei zile de distracție mixate de DJ-ul Alan Walker

EVENIMENT. Două scene, peste 30 de artiști și trei zile de distracție. Aceasta este atmosfera de care se bucură craiovenii în acest weekend, la festivalul Intencity. Prima seară a fost una de neuitat, cu petrecăreții dansând până la epuizare pe ritmurile muzicii mixate de DJ-ul norvegian Alan Walker și alți artiști. În această seară, atmosfera va fi întreținută de Dubioza Kolektiv, Helena Paparizou și Damian Drăghici & Brothers.

Stadionul Ion Oblemenco a fost centrul distracției încă din prima seară a festivalului Intencity. Mii de petrecăreți au dansat până în zori pe muzica artiștilor preferați. Încălzirea a fost asigurată de cântăreața Andia.

„Avem un lucru nou: un sistem de sunet mult mai complex decât la primele două ediții. Au fost vândute 23.500 de abonamente. Am lăsat, în schimb, la vânzare bilete pentru o zi, iar acestea sunt disponibile într-un număr destul de controlabil,” spune Antoniu Zamfir, organizatorul Festivalului Intencity.

Artiștii au oferit un adevărat spectacol pe cele două scene amenajate. Vibrațiile basului au făcut inimile să bată mai tare, iar mulțimea a dansat sub razele reflectoarelor. Oamenii au uitat de griji și s-au lăsat purtați de magia festivalului.

„Craiova a devenit epicentrul distracției, iar spectatorii sunt invitați să se bucure de festival și să fie mândri că în orașul lor există un astfel de eveniment,” adaugă Antoniu Zamfir.

În această seară, pe scena festivalului Intencity vor urca artiștii Dubioza Kolektiv, Helena Paparizou și Damian Drăghici & Brothers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare