Filarmonica din Târgu Mureș urcă pe scena Academiei „Liszt Ferenc” din Budapesta. Concertul face parte dintr-un amplu proiect de promovare a județului Mureș

CULTURĂ. Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureș va susține pe 11 noiembrie 2026 un concert extraordinar în Sala Mare a prestigioasei Academii de Muzică „Liszt Ferenc” din Budapesta. Alături de orchestra mureșeană va urca pe scenă cunoscutul pianist Bogányi Gergely.
Evenimentul reprezintă cea de-a treia etapă a turneului internațional „Spiritul României”, după aparițiile Filarmonicii din Târgu Mureș la Viena, în 2024, și Berlin, în 2025.
Un element special al concertului va fi prezența pianistului Bogányi Gergely, care va interpreta pe instrumentul inovator pe care l-a conceput și care îi poartă numele – pianul Bogányi.
Alegerea Academiei „Liszt Ferenc” are și o puternică încărcătură simbolică. Clădirea istorică, inaugurată în 1907, și Palatul Culturii din Târgu Mureș sunt două repere arhitecturale ale stilului Secession.
Concertul este însă doar componenta artistică a unui program mai amplu desfășurat la Budapesta.
Pe 10 noiembrie, la Ambasada României, este programat un eveniment diplomatic în cadrul căruia vor fi promovate oferta turistică, patrimoniul cultural, gastronomia și potențialul economic al județului Mureș. În dimineața zilei de 11 noiembrie va urma un forum economic la care organizatorii estimează participarea a 30–40 de oameni de afaceri din România și Ungaria. Domeniile vizate includ construcțiile, logistica, turismul, industria alimentară și agricultura.
Proiectul este realizat de Asociația de Dezvoltare Comunitară Iunona, în parteneriat cu Consiliul Județean Mureș și Filarmonica de Stat Târgu Mureș, cu sprijinul Ambasadei României la Budapesta.
Astfel, deplasarea orchestrei la Budapesta depășește cadrul unui concert și devine un proiect în care muzica, promovarea turistică, diplomația și relațiile economice sunt reunite în jurul județului Mureș.
Biletele pentru concertul extraordinar din 11 noiembrie 2026, de la Budapesta, pot fi achiziționate online, prin platforma de ticketing Visit Mureș:
Cumpără bilete – Concertul extraordinar al Filarmonicii de Stat Târgu Mureș la Budapesta





