Frontiera nouă: Pápai László, Kali István, Mózes Ádám în fruntea unui nou proiect politic

POLITICĂ. Președintele Alianței Maghiare din Transilvania (AMT), deputatul Zakarias Zoltan, a anunțat vineri, 16 februarie, constituirea organizației Târgu Mureș a AMT, cu Kali István în calitate de președinte și Pápai László și Mózes Ádám ca vicepreședinți.

„Ieri a avut loc ședința de formare a filialei din Târgu Mureș a Partidului Alianța Maghiară din Transilvania, la un an după congresul nostru național, iar în urma acestei ședințe a fost ales ca președinte al organizației Kali István, iar Pápai László și Mózes Ádám ca vicepreședinți. Noi am pornit această integrare, Kali István se întoarce în echipa noastră după o pauză de mai bine de 10 ani și prin alegerea domnului Pápai László dorim să lansăm un apel către cei care l-au sprijinit până acum în cadrul Partidului Oamenilor Liberi, ca să se alăture echipei noastre. Și dorim ca în următoarele luni să ne pregătim și să intrăm în Consiliul Local al municipiului Târgu Mureș cu o echipă bine pregătită, care va reprezenta interesele comunității”, a declarat președintele Alianței Maghiare din Transilvania într-o conferință de presă.

Zakariás Zoltán a precizat că AMT va avea listă proprie de candidați la viitoarele alegeri locale pentru Consiliul Local Târgu Mureș.

„Au fost vremuri în care se spunea că Târgu Mureș este la nivelul Clujului. Aceste vremuri au trecut și am zis că ce bine ar fi să fim la un nivel cu Sibiul. Iar acum vorbim despre faptul că și Bistrița ne-a depășit deja. Dacă privim la proiectele PNRR, Clujul construiește metroul, iar noi n-am fost în stare să construim nici măcar un muzeu al fotografiei. Zilele trecute de două ori a fost la mine câte un reprezentant care făcea un sondaj de opinie și m-a întrebat care este proiectul de care aș putea fi mândru la Târgu Mureș și, sincer, m-am gândit foarte mult. Ce să răspund? Totuși, am pomenit de transportul local care a fost modernizat, dar acel proiect a fost inițiat și câștigat de conducerea anterioară a orașului, și nu de conducerea actuală, ei doar au cheltuit banii din acest proiect”, a declarat noul președinte al AMT Târgu Mureș, Kali István.

Liderul organizației Târgu Mureș a precizat că municipiul nu stă prea bine nici la absorbția fondurilor pentru cele 16 proiecte europene, în valoare totală de 3,5 miliarde de lei, din care s-ar fi pierdut deja 1 miliard de lei, prin nefinalizarea la timp a unor lucrări.

„Am acceptat să fiu ales președintele acestei organizații (…), m-am gândit că dacă putem să facem o echipă bună, atunci putem să facem ca orașul să prospere. (…) La Consiliul Local sigur vom avea listă proprie”, a mai spus Kali István, care a precizat că deocamdată nu s-a discutat cu privire la susținerea unui candidat la Primăria Târgu Mureș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare