Granturi pentru inițiative civice – oportunitate pentru comunitățile din Brăila, Slatina, Slobozia și Sovata

FINANȚĂRI. Programul național „Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi” deschide noi oportunități pentru inițiativele civice din patru orașe din România: Brăila, Slatina, Slobozia și Sovata.
Anunțul a fost făcut miercuri de către Federația Fundațiile Comunitare din România, iar suma totală a granturilor disponibile se ridică la peste 980.000 de lei.
ONG-urile din aceste patru localități sunt invitate să aplice pentru granturi nerambursabile începând cu data de 8 mai. Coordonat la nivel național de către Federația Fundațiile Comunitare din România, programul implică fundațiile comunitare locale din rețea. Astfel, Fundația Comunitară Galați coordonează la Brăila, Fundația Comunitară Vâlcea la Slatina, Fundația Comunitară Prahova la Slobozia, iar Fundația Comunitară Mureș la Sovata. În fiecare dintre aceste comunități, fundațiile vor acorda finanțări prin concurs în valoare de până la 245.000 de lei pentru fiecare oraș, oferind în același timp și mentorat pentru cele mai bune soluții locale în domeniul educației.
Aceste granturi, oferite de Federația Fundațiile Comunitare din România și Lidl România, vin în sprijinul celor mai bune inițiative locale care vizează provocările din domeniul educației, oferind suport financiar nerambursabil.
Pentru cei interesați să afle mai multe sau să se implice ca voluntari sau susținători, sunt disponibile informații pe website-ul național al programului (www.foundulpentruunviitormaibun.ro) sau pe pagina națională de Facebook https://www.facebook.com/fondulpentruunviitormaibun




