Guvernul României continuă să facă presiuni pentru aderarea la Schengen, acum cu Spania

ADERARE. Aderarea României la spațiul Schengen s-a numărat printre subiectele abordate de președintele Klaus Iohannis și ministrul de Interne al Guvernului spaniol, Fernando Grande-Marlaska Gomez, aflat în vizită oficială la București, informează Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis a evidențiat cadrul pozitiv al relației bilaterale dintre România și Spania, care anul acesta împlinește zece ani de la ridicarea acesteia la nivel de Parteneriat Strategic. Șeful statului a transmis mulțumiri autorităților spaniole pentru sprijinul deschis acordat comunității românești din Spania.

Iohannis a discutat despre finalizarea cu succes a aderării la spațiul Schengen în acest an, exprimându-și mulțumirile pentru sprijinul constant și necondiționat acordat de Spania pentru aderarea României. La rândul său, oficialul spaniol a fost de acord cu faptul că aderarea României la spațiul Schengen este în interesul întregii Uniuni Europene, contribuind la consolidarea securității spațiului european, menționând că va continua să sprijine activ acest obiectiv, inclusiv în timpul exercitării mandatului Președinției Consiliului UE, relatează Agerpres.

În același timp, ministrul român de interne, Lucian Bode, a declarat că România este pe deplin pregătită să adere la spațiul Schengen încă din 2011, iar diferitele sensibilități pe care un stat membru sau altul le invocă pentru refuzul de a lăsa România în spațiul Scehngen nu mai pot fi argumente serioase, fiind profund nedrepte. Această declarație a fost făcută chiar în cadrul întâlnirii pe care Bode a avut-o cu omologul său spaniol Fernando Grande-Marlaska Gomez.

La rândul său, Grande-Marlaska Gomez a reconfirmat sprijinul absolut al Spaniei pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare