Guvernul României sprijină mai mult de 2,5 milioane de beneficiari prin carduri sociale pentru alimente
SOCIAL. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) și Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) au transmis către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene datele referitoare la beneficiarii de carduri sociale pentru alimente înregistrate până în prezent. Aceste date reflectă o acțiune extinsă de sprijin social desfășurată de Guvernul României, care vizează peste 2,5 milioane de persoane în situații vulnerabile.
Potrivit informațiilor furnizate, următoarele categorii beneficiază de aceste carduri sociale pentru alimente:
1. Persoane cu handicap:
614.358 de persoane, adulți și copii, încadrate în grad de handicap grav, accentuat și mediu.
2. Familii și persoane singure:
13.098 de familii cu cel puțin 2 copii în întreținere;
3.130 de familii monoparentale;
192.398 de familii beneficiare de ajutor de incluziune.
3. Pensionari:
1.714.246 de pensionari din sistemul public de pensii și din alte categorii, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei.
4. Persoane fără adăpost:
528 de persoane fără adăpost, conform reglementărilor legale în vigoare.
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, a declarat că Guvernul României a decis majorarea nivelului maxim al veniturilor pentru care se acordă aceste tichete sociale la 2.000 de lei. În plus, în anul 2024, cardurile vor fi alimentate de șase ori pe an, cu sume de câte 250 de lei în fiecare tranșă. Aceste carduri pot fi utilizate pentru achiziționarea de alimente sau pentru mese calde.
Beneficiarii acestui sprijin guvernamental sunt persoanele și familiile cu venituri lunare reduse, pensionarii, precum și persoanele fără adăpost. Aceste măsuri sociale reflectă angajamentul Guvernului României față de protejarea celor mai vulnerabile categorii sociale și asigurarea unui nivel minim de trai decent pentru toți cetățenii. Pentru orice informații suplimentare, este disponibil un call center la numărul 031.9268 (MIPE), în intervalul Luni-Vineri, între orele 10:00-14:00.