Guvernul schimbă regulile la Banca de Investiții și Dezvoltare. Mandatele provizorii pot fi prelungite

BĂNCI. Conducerea provizorie a Băncii de Investiții și Dezvoltare poate rămâne în funcție peste limita de 12 luni în situații justificate. Guvernul a aprobat joi o hotărâre care permite prelungirea mandatelor dacă procedurile de selecție pentru conducerea permanentă nu se încheie la timp.

Regula îi privește pe membrii Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului. În condițiile prevăzute de hotărâre, mandatele provizorii pot fi prelungite cu cel mult opt luni peste limita stabilită anterior.

Pentru Directorat, Guvernul a prevăzut două situații care pot apărea succesiv. Prima ține de întârzierea selecției pentru Consiliul de Supraveghere. A doua poate interveni dacă, ulterior, nu este finalizată nici selecția membrilor Directoratului. În această a doua situație este posibilă o prelungire de încă cel mult opt luni, pentru încheierea procedurii și obținerea aprobării prealabile a Băncii Naționale a României.

Hotărârea permite conducerii băncii să își continue activitatea pe durata selecției. Prelungirile trebuie motivate și nu se aplică automat. BNR își păstrează atribuțiile de evaluare și aprobare a persoanelor propuse pentru conducerea instituției. Stiripesurse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare