Iașul devine capitala filmului românesc. Festivalul SFR începe cu avanpremiera „Atlasul Universului” și un concert 3 Sud Est

EVENIEMNT. Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) revine la Iași cu cea de-a 17-a ediție, transformând orașul, începând din 5 august, într-un important punct de întâlnire pentru iubitorii cinematografiei românești. Timp de mai multe zile, publicul va avea parte de proiecții speciale, invitați de marcă, spectacole de teatru, concerte și evenimente culturale desfășurate în aer liber.
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, unde spectatorii vor putea urmări, în avanpremieră, filmul „Atlasul Universului”, în regia lui Paul Negoescu, una dintre cele mai apreciate producții românești ale anului.
Lungmetrajul și-a câștigat deja un loc important pe scena cinematografiei internaționale, fiind prezentat în premieră mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, unde a primit Mențiunea Specială a juriului în cadrul secțiunii Generation Kplus, dedicată producțiilor pentru publicul tânăr.
Parcursul internațional al filmului a continuat cu noi distincții și selecții importante. Producția a fost desemnată cel mai bun film în competiția dedicată adolescenților la Festivalul Internațional de Film de la Sofia și a intrat în selecția Cannes Écrans Juniors, devenind primul film românesc inclus vreodată în această secțiune a prestigiosului Festival de Film de la Cannes.
După proiecția de gală, atmosfera se va muta în zona concertelor. Începând cu ora 21:30, pe scena amplasată în centrul Iașului va urca formația 3 Sud Est, una dintre cele mai iubite trupe pop din România, care promite un spectacol bazat pe hiturile ce au marcat generații întregi.
Organizatorii spun că ediția din acest an este construită în jurul ideii că arta poate deveni un spațiu al reflecției și al reconectării cu sine, iar combinația dintre cinema și muzică își propune să ofere publicului o experiență completă.
Directorul festivalului, Andrei Giurgia, a subliniat că alegerea Iașului pentru avanpremiera filmului „Atlasul Universului” reprezintă un motiv de mândrie și o oportunitate pentru publicul ieșean de a vedea producția înainte de lansarea oficială în cinematografe. Totodată, concertul susținut de 3 Sud Est este gândit ca un moment de nostalgie și bucurie, care să completeze atmosfera unei seri dedicate culturii și emoțiilor autentice.
Ajuns la cea de-a 17-a ediție, Festivalul Serile Filmului Românesc și-a consolidat statutul de unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cinematografiei autohtone, reunind anual regizori, actori, critici de film și mii de spectatori din întreaga țară.




