Ilie Bolojan avertizează că nu va mai aproba bugete pentru companii cu pierderi fără plan de restructurare

GUVERN. Premierul Ilie Bolojan a anunțat joi, în cadrul unei intervenții la Antena 3 CNN, că va adopta o poziție fermă în privința aprobării bugetelor pentru companii care înregistrează pierderi, dar nu prezintă planuri concrete de restructurare. El a subliniat că, în următoarea perioadă, nu va aproba aceste bugete dacă nu vor fi prezentate și implementate planuri clare de reducere a pierderilor.

Precizări despre condițiile legale și management

„În ședința de astăzi de guvern am atras încă o dată atenția miniștrilor că nu voi aproba bugete de companii cu pierderi care nu au planuri de restructurare, de reducere a pierderilor încorporate în buget. Aceste planuri sunt prevăzute în contractele de management ale directorilor. Dacă ești director, foarte bine, iei salariul, dar cum reduci pierderile? (…) Ministerul și autoritatea tutelară trebuie să ceară acest plan de reducere, așa prevede legea. Iar Ministerul de Finanțe nu avizează aceste bugete până nu vede planul. Planul intră în contractul de management și este obligatoriu,” a explicat șeful Guvernului.

Situații problematice din domeniul public

Bolojan a atras atenția asupra situațiilor în care unele companii sau primării „nu și-au făcut datoria”, punând Guvernul în postura de a suporta cheltuieli nejustificate sau de a gestiona risipă. În teritoriu, exemplele nu lipsesc, iar unul dintre cele menționate de premier se referă la Ministerul Transporturilor și problemele din zona CFR, unde compania CFR Călători nu plătește taxa de utilizare a infrastructurii, generând blocaje și solicitări continue de finanțare suplimentară.

„În fiecare an, primeau câte un miliard de subvenții ca să rezolve aceste probleme, dar la începutul anului nu au știut care e situația reală. Noi efectiv nu mai avem resurse pentru a susține aceste subvenții în mod continuu,” a spus Bolojan.

Stabilitatea și bonusurile companiilor cu pierderi

Premierul a criticat și practica bonusurilor și indemnizațiilor de performanță acordate conducătorilor companiilor care nu reușesc să reducă pierderile și, din contră, acestea cresc de la an la an. „Este anormal să existe stabilitate și bonusuri pentru conducerea unor companii care înregistrează pierderi. Acest pachet, care plafonează indemnizațiile, a intrat în vigoare abia acum, dar pentru viitor. Problema nu este dacă cineva câștigă bine, ci dacă acele câștiguri sunt justificate prin rezultate concrete,” a adăugat Ilie Bolojan.

Mesaj pentru responsabilitate și eficiență

El a încheiat mesajul subliniind importanța responsabilității la nivelul conducerii companiilor de stat și al administrației publice locale și centrale. „Noi trebuie să sprijinim companiile și primăriile să fie eficiente, să nu mai suportăm risipă și să avem administrații care își fac treaba cu adevărat. Dacă pierderile continuă să crească fără planuri clare de reducere, nu mai putem permite stabilitate pentru conducerea acelor entități,” a concluzionat premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare