Ilie Bolojan, vizită oficială în Republica Moldova. Întâlniri cu Maia Sandu și premierul Alexandru Munteanu

POLITICĂ EXTERNĂ. Prim-ministrul interimar al României, Ilie Bolojan, efectuează vineri o vizită oficială în Republica Moldova, unde va avea întrevederi cu președintele Maia Sandu și cu premierul Alexandru Munteanu. Vizita are loc în contextul relației strânse dintre cele două state și al sprijinului constant pe care România îl oferă Republicii Moldova în procesul său de dezvoltare și apropiere de valorile europene.
Potrivit Guvernului României, discuțiile dintre oficialii de la București și Chișinău se vor concentra asupra proiectelor comune aflate în desfășurare, precum și asupra consolidării cooperării bilaterale în domenii de interes strategic. România rămâne unul dintre cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova, susținând numeroase inițiative în infrastructură, educație, cultură și dezvoltare locală.
Pe agenda vizitei se află și participarea premierului român la evenimentul „Primării puternice. Localități dezvoltate”, unde Ilie Bolojan va susține o alocuțiune dedicată rolului administrațiilor locale în modernizarea comunităților și atragerea investițiilor.
De asemenea, șeful Executivului de la București va vizita Centrul Educațional Cultural Stăuceni, un proiect de dezvoltare locală realizat cu sprijinul Guvernului României. Programul include și o deplasare la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, una dintre instituțiile culturale emblematice ale Republicii Moldova.
În cursul zilei, Ilie Bolojan și Alexandru Munteanu vor vizita și Alianța Franceză din Republica Moldova, precum și Camera de Comerț și Industrie Franceză, unde vor fi discutate oportunități de colaborare în domeniul economic, educațional și cultural.
Premierul român este însoțit în această vizită de șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca. Vizita reconfirmă relația specială dintre România și Republica Moldova și dorința ambelor guverne de a continua proiectele care contribuie la dezvoltarea comunităților și la consolidarea cooperării dintre cele două state.




