Imperiul lui Nicolae Malaxa și povestea industriașului român

INDUSTRIE. Nicolae Malaxa este unul dintre cei mai renumiți industriași din istoria României, fiind considerat echivalentul român al unor mari industriași americani precum Andrew Carnegie, John Rockefeller sau frații Vanderbilt. Prin contribuțiile sale, Malaxa a pus România pe harta industrială a Europei, influențând decisiv dezvoltarea economică și socială a Bucureștiului și a întregii țări.

Nicolae Malaxa s-a născut pe 23 decembrie 1884 în Huși, fostul județ Fălciu. Provenind dintr-o familie înstărită, tatăl său, Costache Malaxa, era un negustor de succes, iar mama sa, Elena Ruxandra, provenea din neamul de boieri Bădărău. Nicolae Malaxa era de origine aromână epirot din partea tatălui.

În ciuda tendințelor vremii, părinții lui Malaxa l-au îndreptat către studii tehnice, iar acesta a urmat cursurile Politehnicii din Karlsruhe, Germania, unde a obținut diploma de inginer.

După revenirea în România, Malaxa a pus bazele Fabricii de Ulei „Mândra” din Bârlad, prima de acest fel din țară. Aici a inițiat și o școală de ucenici, instruind tinerii pe banii săi. De asemenea, a deschis un atelier de reparații auto, chiar dacă numărul de mașini din țară era redus la acea vreme.

Cu veniturile obținute din afacerile din Bârlad, Malaxa a achiziționat un teren la periferia Bucureștiului, unde, în 1921, a început activitatea unui atelier de reparații locomotive și vagoane. În 1923, a construit o uzină pentru producerea materialului rulant de cale ferată, cunoscută sub numele de Uzinele Malaxa (Faur). În 1927, uzina a produs prima locomotivă cu abur Malaxa.

Uzinele Malaxa s-au extins rapid, devenind principalul furnizor de locomotive pentru România. În 1933, Malaxa a deschis Fabrica de țevi fără sudură din oțel “Malaxa Tub”, cea mai modernă fabrică de țevi din Europa la acea vreme. În 1936, uzinele au produs prima locomotivă diesel românească.

Malaxa a fost recunoscut pentru investițiile în tehnologie de ultimă oră și pentru condițiile excelente oferite angajaților săi. Aceștia primeau masa gratuit, asistență socială, uniforme și echipamente de protecție, având acces la vestiare și săli de duș. În perioada interbelică, Uzina Faur avea peste 8.000 de angajați instruiți.

În 1941, Malaxa a fost acuzat de colaborare cu Mișcarea Legionară și a fost persecutat de regimul Antonescu. Uzinele sale au fost naționalizate în 1948, fiind redenumite „23 august”. Malaxa a fost păstrat ca consultant specialist până când a emigrat în Statele Unite.

În SUA, Malaxa a încercat să revină în afaceri, dar fără succesul de altădată. A deschis compania Western Tube, care nu a produs niciodată nimic. În 1965, risca să fie deportat în România, dar a murit de bătrânețe în același an, la New York.

Nicolae Malaxa rămâne un simbol al inovației și dezvoltării industriale din România. Imperiul său industrial a contribuit semnificativ la modernizarea infrastructurii și economiei românești, lăsând o amprentă durabilă asupra Bucureștiului și a întregii țări.