Inaugurarea Casei României la Paris și ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice

CEREMONIE. Astăzi, Ambasada României în Republica Franceză găzduiește evenimentul de inaugurare a Casei României la Paris. Ceremonia oficială de deschidere va începe la ora 14.00 și va fi onorată de prezența Președintelui României, Klaus Iohannis. Evenimentul va fi transmis live pe paginile de Facebook ale Administrației Prezidențiale a României, Comitetului Olimpic și Sportiv Român și Ambasadei României în Franța, și va fi preluat de pagina Agenției Naționale pentru Sport.

În aceeași zi, Președintele Klaus Iohannis va participa, la invitația președintelui francez Emmanuel Macron, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Recepția oferită de președintele francez va începe la ora 17.30, iar ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, care va avea loc în Piața Trocadéro, va începe la ora 20.30. Aceasta va putea fi urmărită live pe TVR1 și TVR Sport.

Pe durata Jocurilor Olimpice de Vară Paris 2024, Casa României, găzduită de Ambasada României la Paris în Palatul Béhague, va oferi ospitalitate sportivilor olimpici români și va fi deschisă publicului. Vizitatorii vor putea admira expoziții temporare de fotografie dedicate celor o sută de ani de olimpism românesc, lucrări de pictură ce ilustrează performanța olimpică în imaginația copiilor, prima diplomă olimpică oferită în 1924 căpitanului echipei de rugby a României și moneda de argint emisă de Banca Națională a României pentru a marca centenarul olimpic. Palatul Béhague va fi deschis și pentru vizite ale saloanelor principale și grădinii, pregătite special pentru această sărbătoare a sportului.

Pentru mai multe detalii, vizitați pagina Ambasadei României în Franța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare