Inclusiv transportul feroviar va trece duminică la ora de vară

TRANSPORT. CFR Călători anunță că și activitatea de transport feroviar va trece duminică la ora de vară.
Instituția precizează că schimbarea orei nu va modifica mersul trenurilor în vigoare.
Practic, garniturile CFR vor circula după ora actuală, cea de iarnă, până în noaptea de 31 martie, la ora 3:00, care va deveni ora 4:00.
După ora 4:00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.
În cazul în care ora de plecare a mai multor trenuri se va suprapune, acestea vor pleca din stații în ordinea rangului.
Vor fi totuși o serie de modificări pentru adaptarea circulației trenurilor la ora de vară.
Astfel, se vor anula două curse, una de la Gara de Nord spre Aeroportul Henri Coandă și una în sens invers.
De asemenea, trenul Regio Roșiori de Vede – București Basarab va circula cu orar modificat.




