Înotătorii de la CSS Târgu Mureș, medaliați la Campionatul Regional de Cadeți

PERFORMANȚĂ. Sportivii secției de înot a clubului CSS Târgu Mureș au avut o performanță remarcabilă la faza regională a Campionatului Național pentru cadeți (12-13 ani), desfășurată la Oradea, obținând un total de 6 medalii, dintre care patru de aur, una de argint și una de bronz.

Takács Dán Kira, din categoria sportivilor născuți în 2013, a dominat competiția, câștigând patru medalii de aur în probele de 100 m spate, 100 m liber, 200 m liber și 200 m mixt. Gabriela Lăpușan, tot din categoria născuți în 2013, a obținut medalia de argint la 100 m bras, iar Bakó Vilhelem Magor, din aceeași categorie, a încheiat pe locul al treilea la 100 m bras, câștigând astfel medalia de bronz.

Deși nu au reușit să urce pe podium, sportivii Alexandra Huza (n.2013), Pajint Nico, Orbán Alíz și Lihat Tomi (n.2012) au îndeplinit baremurile necesare pentru a participa la faza finală a Campionatului Național, ce va avea loc în vară.

Înotătorii mureșeni sunt pregătiți sub îndrumarea antrenoarelor Kisgyörgy Evelin, Papp Andrea, Vescan Annamária și Szeghalmi Andrea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare