INVESTIȚIE – Zonă de agrement de 9,5 hectare în Sovata, printr-o investiție de peste 1,4 milioane de euro: execuția lucrării, introdusă în licitație publică
SOVATA. Administrația din Sovata, oraș-stațiune vizitat anual de peste 120.000 de turiști, a deschis procedura de licitație pentru proiectarea (mai exact elaborarea proiectului tehnic și obținerea documentațiilor, acordurilor, avizelor si autorizațiilor) și execuția amenajării unui spațiu de agrement multifuncțional în jurul cinematografului Doina, care se va întinde pe o suprafață de 9,5 hectare.
Valoarea estimată a lucrărilor este de peste 6,5 milioane de lei (6.579.748,76 de lei) + TVA, echivalentul a peste 1,4 milioane de euro, finanțarea fiind, în cea mai mare parte (98%), din fonduri europene (prin Programul Operațional Regional) și fonduri de stat nerambursabile. Contractul de finanțare a fost semnat încă de la sfârșitul anului 2018, dar numai acum execuția lucrării au fost introdusă în licitație, ofertele urmând să fie depuse până în 3 august 2020, contractul urmând să fie atribuit pe criteriul „Cel mai mic preț”.
Noul parc va cuprinde zone verzi (gazon, arbori și plante ornamentale), alei pietruite sau dalate, un pod pietonal (va fi reabilitat cel existent) spațiu de joacă pentru copii, spații pentru sport în aer liber (pentague, cățărare), foișoare, bănci, scenă de 200 de metri pătrați și amfiteatru cu 509 locuri (pentru spectacole în aer liber și proiecții cinematografice – când nu au loc spectacole, scena va fi folosită pentru activități creative pentru copii, aerobic și zumba, conduse de animatori), panouri de informare, sisteme de iluminat public, sisteme de irigații pentru gazon, rampe destinate persoanelor cu handicap locomotor și toalete ecologice.
În urmă cu 7 ani, tot prin finanțare europeană, Sovata a reușit și amenajarea zonei din jurul Lacului Ursu.
Andrada VLAS