Îți simt lipsa și când nu îți lipsesc poate…Nu te-am uitat. Nici măcar o clipă
LOVE. Nu trebuie să fie seară. Nu trebuie să fie liniște. Nu trebuie să am vreo tristețe pe suflet. Nu trebuie să-mi lipsească ceva.
Doar… îmi apari în minte. Ca o amintire care refuză să devină trecut. Ca un ecou care nu se stinge, oricât de tare ar da viața în mine.
Te port cu mine peste tot. În gând, în gesturi, în zâmbetele pe care le dau și în cele pe care le ascund. În bucurii, în reușite, în diminețile agitate și în serile pline de oboseală.
E o parte din mine care trăiește în tine. Poate pentru că ai fost primul om căruia i-am dat voie să-mi atingă sufletul fără să mă protejez. Sau poate pentru că ai rămas, chiar și atunci când nu mai erai.
Știu că poate nu îți spun destul. Poate nu te sun. Poate n-am curajul sau nu șstiu dacă am dreptul să mai întreb cum ești. Dar asta nu înseamnă că nu-mi pasă. Dimpotrivă… chiar mă gândesc la tine tot timpul. Nu știu de ce inima mea nu te uită. Nici n-a încercat, de fapt.
Aș vrea să te rog ceva. Nu pentru mine, ci pentru tine.
Ai grijă de tine. Te rog.
Nu știu cum îți e azi. Nu știu dacă zâmbești sau te lupți cu demonii tăi. Nu știu dacă cineva te ține în brațe sau dacă îți ții singură sufletul în palme.
Dar sper… sper din tot ce sunt…din tot sufletul meu…sper să fii bine.
Nu trebuie să știi cât de mult te port în sufletul meu. Dar, dacă vreodată te întrebi… da, îți spun cu toată sinceritatea: Mă gândesc la tine tot timpul. Și nu voi înceta vreodată să îmi doresc să îți fie bine.
