Klaus Iohannis a promulgat legea prin care primăriile trebuie să aloce cel puţin 30% din buget pentru activităţi sportive pentru copii

SPORT. Azi, 31 octombrie, Klaus Iohannis a promulgat legea prin care primăriile trebuie să aloce cel puţin 30% din bugetul pentru activităţi sportive pentru copii şi juniori.

Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea art. 18¹ din Legea nr.69/2000, cu un nou alineat, alin. (5), astfel încât din sumele alocate din bugetul local pentru finanţarea activităţii sportive, potrivit alin. (1), (2) sau (4), minim 30% din cuantumul aprobat să fie direcţionat pentru susţinerea activităţii sportive şi promovarea unui stil de viaţă sănătos la nivel de copii şi juniori, pe bază de proiecte anuale.

Astfel, autorităţile locale vor avea posibilitatea să finanţeze orice ramură sportivă şi orice tip de structură sportivă, de drept public sau privat, cu o singură condiţie şi anume să se afle pe raza unităţii teritorial-administrative respective.

De asemenea, vor putea fi finanţate şi structurile sportive şcolare care aparţin unităţilor de învăţământ din respectiva unitate administrativ-teritorială. Această măsură vizează, în mod special, localităţile care au un număr foarte redus de copii şi tineri. Proiectul de legea fost iniţiat de către partidul Uniunea Salvați România (USR), care a fost adoptat de către Camera Deputaţilor pe 4 octombrie, aceasta fiind cameră decizională.

Tot azi, Conducerea Primăriei Municipiului Târgu Mureș a anunțat, pentru semestrul I al anului 2023, organizarea unui concurs de proiecte pentru sprijinirea acțiunilor sportive.

”Obiectivul general al acestui program de finanțare îl constituie dezvoltarea sportului de performanță, sportului de masă și școlar din cadrul asociațiilor și cluburilor sportive din municipiul Târgu Mureș. Ghidul de finanțare și cererile de finanțare se găsesc pe pagina web: www.tirgumures.ro. Informații suplimentare la telefon 0265-268.330, interior 162. Termenul limită de depunere a proiectelor este 30 noiembrie 2022, la Registratura Municipiului Târgu Mureș”, se menționează într-un comunicat de presă făcut public pe pagina web www.tirgumures.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare