La mulți ani, Aviația Română!

ANIVERSARE. În ziua de prăznuire a Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, Aviația Română își sărbătorește ocrotitorul spiritual.
În anul 2004 a apărut Legea nr. 382 prin care a fost instituită „Ziua Aviaţiei Române” care se organizează anual pe data de 20 iulie, dată unică pentru a sărbători atât aviaţia militară, cât şi cea civilă, pentru a coincide cu sărbătoarea ortodoxă a Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, patron al Forţelor Aeriene şi al aviaţiei române (ales de pionierii aviaţiei din ţara noastră în 1913).
17.VI.1910 a avut loc zborul primului aeroplan românesc, proiectat, construit şi pilotat de Aurel Vlaicu ! Un an mai târziu, în 1911, au fost brevetaţi primii ofiţeri ca piloţi, iar în 1912, s-a creat prima şcoală de zbor, urmând ca prima lege de organizare a aeronauticii să apară în 1913.
Potrivit Cărții a patra a Regilor, Sfântul Ilie a fost ridicat la Cer în vârtej de vânt, într-un car de foc, tras de cai scăpăratori, în timp ce mergea alături de Elisei, ucenicul său (IV Regi 2: 11).
La ceas aniversar, dorim tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în Aviaţia Română şi în Forţele Aeriene multă sănătate, bucurii şi reuşite pe plan profesional si personal.
La mulţi ani și Cer senin!







