La mulți ani, doamna Căliman Irma!

ANIVERSARE. Astăzi o sărbătorim pe doamna Căliman Irma, care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani! O femeie cu o poveste de viață care merită a fi remarcată și celebrată.
Fosta funcționară la ICRM Târgu Mureș a fost mereu o prezență discretă, dar deosebit de impresionantă prin energia, voința și optimismul său. Singură la părinți, fără rude apropiate care să fi trăit atât de mult, Irma a demonstrat că inima și determinarea pot depăși orice statistică.
Nu doar că a avut o carieră solidă, dar a fost și sportivă, fiind parte din prima echipă de baschet a orașului nostru, dovadă de spirit de echipă și vitalitate.
Întrebând-o ce mesaj are pentru tineri, a zâmbit și a spus simplu: „Să aibă încredere în ei!”
Dumnezeu să o binecuvânteze și să-i ofere multă sănătate în continuare, pentru că exemplul ei ne inspiră pe toți să trăim cu speranță și curaj!





