La mulți ani, Nicu Covaci! (76 de ani)

ANIVERSARE. Nicolae (Nicu) Covaciu (n. 19 aprilie 1947, Timișoara) este un compozitor, cântăreț, chitarist, pictor și grafician român, cunoscut ca fondator și lider al formației Phoenix.
Singurul copil al unei croitorese (Tamara) originară din Basarabia și al unui tată bănățean de lângă granița cu Serbia, Covaci a crescut fără tată până la vârsta de cca. 11 ani, deoarece acesta a fost deținut politic la primul Canal Dunăre-Marea Neagră timp de aproximativ 10 ani.
A început de mic copil să ia lecții particulare de pian, acordeon și limbă franceză, germană și engleză. Mai târziu, după ce a învățat singur să cânte la muzicuță, a luat și lecții de chitară.
A urmat secția germană a școlii primare, secția română a școlii generale, liceul de arte plastice și Institutul de Arte Plastice din Timișoara.
Nicu Covaci a părăsit România în 26 octombrie 1976, stabilindu-se mai întâi în Olanda, apoi în Germania și în final în Spania.
În 2012, Covaci locuia în Moraira, Spania.
Covaci este și un iubitor al motocicletelor și al sportului, practicând, printre altele, atletismul, canotajul, karate, boxul, înotul și scufundatul sportiv.
Discografia formației Phoenix cuprinde aproape 40 de titluri oficiale, imprimate pe mai multe tipuri de suport: disc de vinil de 12″ (30 cm) și 7″ (17 cm), compact disc, casetă audio, DVD și VHS. Phoenix a debutat discografic în anul 1968 cu un EP cu patru piese. Până în 1977, când membrii formației au părăsit România, toate materialele discografice Phoenix au apărut sub egida casei de discuri Electrecord. În perioada de exil în Germania, produsele formației au fost lansate prin intermediul caselor de discuri Bacillus/Bellaphon Records și Extra Records & Tapes. După anul 1990, când muzicienii s-au întors în România, albumele Phoenix au fost editate sau reeditate la diferite case de discuri din țară (Electrecord, Eurostar, Genius CD, Cat Music, Zone Records, Fangorn Acoustic, DB Schenker) sau din străinătate (unele apariții nefiind recunoscute oficial de către membrii Phoenix). De asemenea, o parte dintre discuri sunt producții independente ale formației, unele apărând pe piață sub egida propriei case de discuri, Phoenix Records.
Albumele de studio realizate de formație, încep cu Cei ce ne-au dat nume (1972), primul LP din rock-ul românesc imprimat pe disc de vinil de 12″ (30 cm),continuând cu Mugur de fluier (1974) și cu primul dublu LP al unei formații din România, Cantofabule (1975). Denumirea „Cantofabule”, așa cum apare tipărită pe copertă, este greșită, numele corect al operei fiind „Cantafabule”. Pe lângă discurile de studio cu piese noi, în această secțiune sunt incluse acele albume ce conțin (în mare parte) piese mai vechi reînregistrate: SymPhoenix/Timișoara (1992) și Aniversare 35 (1997), precum și edițiile reeditate cu titlurile corecte pentru discurile Cantofabule și În umbra marelui urs. De asemenea, sunt incluse albumele de restituiri Vremuri, anii 60… (1998) și The 80s (2019), care pot fi considerate, în același timp, ca fiind compilații și care conțin atât piese de pe discurile mai vechi, editate în premieră pe suport CD, cât și piese publicate pentru prima dată pe un suport audio. În afară de LP-ul Transsylvania (1981), produs pentru piața muzicală din Germania Federală, restul materialelor discografice din această secțiune au fost produse inițial pentru piața autohtonă, unele fiind reeditate, mult mai târziu, și în alte țări (Statele Unite ale Americii, Germania, Italia, Belgia, Polonia etc).
Nicu Covaci, liderul trupei Phoenix, a avut de-a lungul timpului mai multe divergențe cu foștii colegi de trupă, câştigând în instanţă chiar și un proces în privința drepturilor de autor. Astfel, piese precum recum “Mugur de fluier”, „Hei, tramvai” sau „Fata verde” nu vor mai putea fi cântate de acum încolo decât cu acordul lui Nicu Covaci. În acelaşi proces, solicitarea lui Nicu Covaci de a primi 400.000 lei drept daune morale de la foştii săi colegi Josef Kappl, Mircea Baniciu, Mani Neumann şi Radu Almăşan a fost respinsă.
Solo a imprimat 2 albume Cei ce vor fi – Volumul I (CD, Roton, 2007) – piesa „O mie de întrebări” (alături de formația Iris) și Folk You 2007 (DVD, Jurnalul Național, 2008) – piesa „The Measure of a Man” (live, alături de Silvan Stâncel)
Pe 23 noiembrie 2019 este lansată cartea „Nicolae Covaci – Pictorul”. Aceasta prezintă în premieră peste 100 de fotografii cu lucrări de pictură și sculptură realizate de-a lungul timpului de liderul Phoenix. Albumul este structurat în zece secțiuni și are 116 pagini. Pe lângă comentariile scrise ale lui Covaci, cartea include și 12 coduri QR, care conectează paginile volumului tipărit cu mediul online, fiind astfel prima carte hibridă (smart-book) din domeniul artelor plastice, publicată în România și, probabil, în lume.
La mulți ani, Nicu Covaci!