Ladislau Boloni: o legătură profundă cu fotbalul dar și cu țara și orașul său

SPORT. „Nu îmi imaginam că mă așteaptă aici atâta curiozitate și căldură”
Recent, cu ocazia acordării Trofeului de Legendă ANS, Ladislau Boloni, o figură emblematică a fotbalului românesc, a împărtășit emoțiile sale în cadrul unei ceremonii pline de nostalgie și recunoștință. La evenimentul care s-a desfășurat la Opera Națională, Boloni a fost vizibil emoționat, având trăiri intense legate de parcursul său profesional.

Cu o carieră de excepție, atât ca jucător, cât și ca antrenor, Boloni a remarcat că momentul său cel mai emoționant nu s-a desfășurat pe terenul de fotbal, ci la aeroportul Otopeni, în 1986, când s-a întors acasă cu Cupa Campionilor Europeni. Scenele de bucurie și mândrie națională, în fața a peste 30.000 de oameni, au fost atributele unei victorii care a redat încrederea și respectul de sine românilor.

Boloni a subliniat că pentru a deveni campion, este nevoie de caracter și determinare. Recunoscător pentru premiul obținut, el a ținut să menționeze contribuțiile altor mari sportivi români, precum Emerich Ienei, Miodrag Belodedici, și Helmuth Duckadam, exprimându-și aprecierea față de aceștia.

Vârsta de 72 de ani nu a diminuat pasiunea sa pentru fotbal, Boloni remarcând standardele exigente ale fotbalului din Europa Occidentală. De-a lungul carierei sale, a reușit să se impună și să rămână relevant timp de aproape trei decenii, bucurându-se de succes și promovând noi talente în sport.

În discursul său, Boloni a descris cu căldură legătura sa cu orașul natal, Târgu Mureș, dar și cu alte regiuni din România, evidențiind respectul și afecțiunea pe care le-a simțit mereu din partea comunității. De asemenea, a subliniat importanța curajului în cariera sa, amintind sprijinul primit de la Mircea Lucescu, cel care a avut curajul de a-l reîntoarce în echipa națională, cu o simplă propoziție: „Am nevoie de tine”.

„Fotbalul este un sport colectiv, dar trofeul este al meu. Chiar dacă știu că este normal să îl împart cu colegii mei de la ASA Târgu Mureș și de la echipa națională. Îmi retrag cuvintele, am spus că nu voi da nume. Trofeul nu este numai al meu, este al lui Nea Ion Alexandrescu. Bineînțeles este al lui Nea Emi și al lui Nea Puiu. Este al lui Fane Iovan, căpitanul de la Sevilla. Este al lui Belo. Este al lui Bumbescu, Bumbi al nostru, și este și al lui Ilie Bărbulescu, și al piticului nostru Bălan. Dar este și al lui Tudorel Stoica, Gabi Balint, Gheorghe Hagi etc.”

În final, Boloni a dedicat trofeul său nu doar colegilor săi de națională, ci și oamenilor care l-au susținut de-a lungul carierei sale mentionând numele lui Helmuth Duckadam și Valentin Ceauşescu . Prin umilința și recunoștința sa, el reiterează faptul că valorile umanității și ale sportului sunt esențiale pentru a transforma o simplă carieră într-o adevărată legendă. Astfel, povestea lui Ladislau Boloni continuă să inspire generații, amintindu-ne cât de importante sunt caracterul și dedicarea în drumul spre succes.