Lege promulgată: un contributor poate încasa maximum 30% din pensia privată sub formă de plată unică

PENSII. Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat luni legea care reglementează sistemul de plată a pensiilor private, stabilind, printre altele, că un contributor poate obține maximum 30% din valoarea activului său personal sub formă de plată unică, înainte de începerea plății pensiilor lunare.

Potrivit actului normativ, membrul unui fond de plată poate solicita o singură dată acordarea acestei sume, reprezentând cel mult 30% din activul personal transferat către fondul de plată. Dreptul se acordă pentru fiecare cont individual de pensii private deținut de participant, ceea ce oferă flexibilitate sporită persoanelor care au contribuit la mai multe fonduri de-a lungul timpului.

Legea introduce un cadru clar privind organizarea și funcționarea sistemului de plată a pensiilor private, prin stabilirea criteriilor de autorizare și avizare a entităților implicate, a principiilor prudențiale și a cerințelor de funcționare aplicabile acestora. Plata pensiilor private va fi realizată exclusiv prin intermediul unor structuri dedicate, denumite fonduri de plată a pensiilor private, constituite special în acest scop.

Administrarea acestor fonduri va fi asigurată de societăți specializate, numite furnizori de pensii private, care vor funcționa doar cu autorizarea Autoritatea de Supraveghere Financiară. Totodată, actul normativ stabilește și suma minimă necesară pentru dobândirea dreptului la pensie privată, respectiv pentru transferul activului personal al participantului către un fond de plată.

Conform legii, fondurile de plată a pensiilor private vor fi de două tipuri. Pe de o parte, fondurile de plată de tip retragere programată, care funcționează pe bază de conturi individuale și oferă pensii plătite pentru o perioadă limitată de timp. Pe de altă parte, fondurile de plată a pensiilor viagere, prin care se acordă pensii pe întreaga durată de viață a membrului sau, după caz, a supraviețuitorului acestuia, în situația pensiei viagere cu componentă de supraviețuitor.

Adoptarea și promulgarea acestei legi reprezintă un pas important în consolidarea sistemului de pensii private din România, oferind participanților reguli mai clare, predictibilitate și opțiuni suplimentare în gestionarea economiilor acumulate pentru perioada de pensionare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare