Lemurii care cântă precum sopranele. Secretul prin care glasul lor străbate pădurile Madagascarului

ȘTIAȚI CĂ? În pădurile tropicale din Madagascar trăiește un animal capabil să folosească o tehnică vocală asemănătoare celei întâlnite la cântăreții de operă. Cercetătorii au descoperit că lemurii indri își deschid gura mai larg atunci când produc sunete înalte, amplificându-și vocea pentru ca aceasta să poată străbate vegetația densă.

Sunetele emise de lemurii indri au fost descrise adesea ca o combinație între un vaiet prelung și sunetul unei sirene. Cântecele lor urcă și coboară, se aud de la distanțe mari și creează una dintre cele mai neobișnuite atmosfere sonore ale pădurilor din Madagascar.

Aceste vocalize nu reprezintă simple strigăte. Ele sunt cântece complexe, bine organizate, interpretate de multe ori în duet. Masculii și femelele își alternează sunetele, iar vocile lor se completează, în loc să se suprapună fără o ordine precisă.

O echipă de cercetători a analizat 83 de înregistrări video cu 19 lemuri indri care trăiesc în sălbăticie, în pădurea Maromizaha și în rezervația Mitsinjo din Madagascar. Oamenii de știință au urmărit mișcările feței animalelor, cadru cu cadru, și le-au comparat cu tonalitatea sunetelor produse în fiecare moment.

Rezultatele au arătat o legătură clară între înălțimea sunetului și deschiderea gurii. Atunci când lemurii cântau note mai înalte, își deschideau gura mai larg. Mișcarea modifica forma cavității bucale și a tractului vocal, amplificând anumite frecvențe și ajutând vocea să se audă mai puternic și la o distanță mai mare.

Mecanismul este asemănător unei tehnici folosite de sopranele profesioniste, cunoscută sub denumirea de „acordare a formanților”. Când o cântăreață de operă ajunge la note foarte înalte, poziția gurii și forma tractului vocal sunt adaptate pentru a pune în valoare frecvențele respective. Sunetul devine astfel suficient de puternic pentru a trece peste orchestră și a ajunge până în ultimele rânduri ale sălii.

Lemurii indri nu învață să cânte la conservator, însă evoluția pare să-i fi condus către o soluție asemănătoare. Deschizând gura mai larg la notele înalte, animalele transformă propriul aparat vocal într-un rezonator mai eficient.

Această capacitate este extrem de importantă în mediul în care trăiesc. Vegetația densă poate bloca rapid contactul vizual, iar membrii unui grup se pot pierde ușor din vedere printre ramuri și frunze. Cântecele îi ajută să păstreze legătura, să se regăsească și să transmită informații celorlalte grupuri.

Vocalizele sunt folosite și pentru marcarea teritoriului. Un cântec puternic îi avertizează pe ceilalți lemuri că zona este deja ocupată, reducând posibilitatea unor confruntări directe. Sunetele pot avea, în același timp, un rol social, întărind relațiile dintre membrii familiei.

Indri fac parte dintre puținele primate despre care se știe că interpretează cântece elaborate. Sunt cele mai mari specii de lemuri care trăiesc în prezent și pot fi întâlnite în sălbăticie numai în Madagascar. Spre deosebire de multe alte animale, acești lemuri s-au dovedit foarte greu de crescut și reprodus în captivitate.

Descoperirea arată că oamenii nu sunt singurele primate capabile să-și modifice aparatul vocal pentru ca sunetele înalte să fie proiectate mai eficient. Oameni și lemuri au urmat linii evolutive separate în urmă cu aproximativ 70 de milioane de ani, însă au ajuns la soluții asemănătoare pentru aceeași problemă: nevoia de a se face auziți la distanță.

Mecanisme comparabile au mai fost observate la giboni, lupi cenușii și chiar la unele rozătoare. În fiecare caz, animalele își adaptează într-un anumit fel tractul vocal pentru ca mesajele lor să ajungă mai departe.

Dincolo de aspectul spectaculos al descoperirii, cercetătorii atrag atenția asupra situației fragile a speciei. Lemurii indri sunt considerați în pericol critic de dispariție, iar numărul lor continuă să scadă din cauza distrugerii și fragmentării pădurilor din Madagascar.

Cântecele lor pot părea stranii pentru urechea umană, dar pentru animalele din pădure reprezintă un limbaj al familiei, al teritoriului și al supraviețuirii. Iar faptul că folosesc o tehnică asemănătoare sopranelor demonstrează, încă o dată, cât de ingenioase pot fi soluțiile dezvoltate de natură.