Leonard Azamfirei: Cât de bine mai locuim în limba română?

Ziua Limbii Române este, în fiecare an, un bun pretext pentru a ne întreba cât de bine mai locuim, de fapt, în propria limbă.

Pentru că limba nu este doar ceea ce vorbim. Este felul în care ne așezăm gândurile înainte de a le spune. Iar diferența dintre a cunoaște cuvintele și a stăpâni limba se vede tocmai aici: în capacitatea de a înțelege un text dincolo de suprafața lui și de a scrie fără ca ideea să se piardă pe drum.

Cititul în limba română pare un lucru firesc, aproape banal. Numai că a citi înseamnă mai mult decât a recunoaște cuvintele. Înseamnă să le înțelegi sensul, nuanța, uneori chiar tăcerea dintre ele. La fel, a scrie corect este doar începutul. A scrie bine înseamnă să găsești pentru un gând forma care i se potrivește.

Poate tocmai de aceea limba spune atât de mult despre noi. Nu doar despre identitate, ci despre rigoarea cu care gândim și despre respectul pe care îl avem pentru cel căruia ne adresăm.

Într-o universitate, această responsabilitate este și mai mare. Cunoașterea circulă prin cuvinte, iar o școală adevărată se recunoaște și prin felul în care își cultivă limba. Nu pentru a o închide într-o formă solemnă, ci pentru a o păstra vie, precisă și capabilă să exprime lumea care se schimbă în jurul nostru.

Astăzi, 84 de participanți au venit la cea de-a patra ediție a evenimentului „Să-ți fie atât de drag cuvântul…”, organizat de UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Dincolo de concurs, de rezultat sau de o zi din calendar, mi se pare important tocmai acest lucru: că încă există oameni pentru care cuvântul merită atenție.

Poate că de aici începe, de fapt, grija pentru limba română.

E pluribus unum.