Library Staff Training Week 2025 la UMFST Târgu Mureș: Tendințe moderne în bibliotecile academice și colaborare internațională

UMFST. În perioada 26–30 mai 2025, Departamentul de Relații Internaționale și Biblioteca Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș au organizat și găzduit Library Staff Training Week, un eveniment derulat în cadrul programului Erasmus+, având ca temă: Trends in Contemporary Academic Libraries – Architecture, Design, Modern Services.
Pe parcursul unei săptămâni, 16 bibliotecari și specialiști în știința informării din Franța, Germania, Spania, Estonia, Cehia, Croația, Polonia și Ungaria s-au reunit la UMFST pentru a discuta despre tendințele actuale din bibliotecile academice, pentru a împărtăși experiențe și bune practici și pentru a dezvolta parteneriate profesionale internaționale.
Programul evenimentului a inclus ateliere și sesiuni de prezentare susținute de gazde și reprezentanți ai universităților participante, discuții tematice centrate pe provocările contemporane ale profesiei de bibliotecar, digitalizare, adaptarea spațiilor bibliotecii la nevoile actuale ale utilizatorilor și dezvoltarea de servicii moderne.
Componentele profesionale au fost completate de activități culturale și de vizitarea unor obiective emblematice ale campusului universitar: Muzeul de Anatomie, Grădina Botanică, Librăria universității și Editura University Press.
Evenimentul s-a dovedit a fi o platformă valoroasă de dialog, învățare și colaborare internațională în domeniul bibliotecilor universitare iar concluzia săptămânii a reconfirmat faptul că bibliotecile contemporane nu mai înseamnă doar colecții de cărți, ci reprezintă centre dinamice de învățare și cercetare, cu spații moderne, funcționale și prietenoase, gândite pentru confortul utilizatorilor, precum și cu servicii adaptate erei digitale.
Mulțumim tuturor participanților pentru implicare, dialogul profesionist și contribuția adusă succesului acestei ediții!












