Liceul UMFST „George Emil Palade” organizează „Ziua Porților Deschise” – Oportunitatea de a descoperi educația de top!

UMFST. Liceul UMFST „George Emil Palade” anunță organizarea, în data de 19 mai 2025, a celei de-a doua ediții a evenimentului „Ziua Porților Deschise”, care își propune să le ofere elevilor de gimnaziu o imagine completă despre acest spațiu al cunoașterii, al dezvoltării și al excelenței academice.
Evenimentul va avea loc în Sala de sport „Dr. Anton Pongrácz” din campusul UMFST, începând cu ora 10.00, și se adresează elevilor, părinților, cadrelor didactice și întregii comunități locale.
Cei interesați vor avea ocazia să afle informații despre oferta educațională pentru anul școlar 2025/2026 și cum se desfășoară activitățile didactice și extracurriculare, să interacționeze cu elevii și profesorii și să descopere cum decurge o zi din viața unui licean.
Deschiderea de la ora 10:00 va fi urmată de tururi ghidate în spațiile în care Liceul își va desfășura activitatea (săli de curs, amfiteatre, laboratoare, terenuri de sport, Grădina Botanică Universitară).
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare