Locuințe gratuite pentru tineri – Fundația Studium Prospero

PROIECT. Fundația Studium Prospero a inaugurat de curând o casă de serviciu împreună cu un centru de reparații, situate în Sângeorgiu de Mureș. Toate acestea fac parte dintr-un proiect finanțat de statul maghiar pentru a încuraja tinerii profesori, medici sau artiști să se întoarcă acasă.

“În decurs de 24 de ani de când există Fundaţia Studium şi Fundaţia Prospero, care din 2015 sunt o fundație unică, Studium-Prospero, am ajutat aproximativ 700 de familii ca să nu plece din ţară, după ce tinerii şi-au terminat facultatea, ci să rămână şi să stea la dispoziţia pacienţilor (…) Astăzi, suntem la prezentarea locuinţei de serviciu din Sângeorgiu de Mureş, realizată de Fundaţia Studium-Prospero. Ca şi dependinţe avem un sistem de ateliere mici – atelier de lăcătuşerie, tâmplărie, zidărie, atelier de peisagistică şi grădinărit, pentru că avem nevoie la cele 19 clădiri ale noastre construite în Transilvania, unde oferim susţinere de locuire, posibilitate de cazare pentru medici, pentru farmacişti, stomatologi şi pentru artişti, în special cei care au terminat la facultăţile din Târgu Mureş, ca să deservească pacienţii şi comunitatea lor natală, întorcându-se acasă”, a declarat preşedintele executiv al Fundaţiei Studium-Prospero, dr. Vass Levente, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Dr. Vass Levente a declarat că în fiecare oraş există o comisie care este în măsură să decidă cine are nevoie să fie sprijinit în comunitatea respectivă.

“Cel mai bun exemplu este în judeţul Covasna, în Sfântul Gheorghe, unde avem o clădire cu şase locuinţe, trei apartamente cu două camere şi trei apartamente cu o singură cameră, cu 3.000 de metri pătraţi de grădină unde copiii pot să stea în aer liber, lucru important în perioada COVID-19. Acolo avem o comisie, un reprezentant din partea Consiliului Local, un reprezentant din partea Consiliului Judeţean, un reprezentant din partea spitalului şi câţiva reprezentanţi din instituţiile publice de acolo, alese de Fundaţia Studium-Prospero. Ei înaintează propunerea şi cei 19 membri din curatoriul fundaţiei îşi dau acordul pentru această alegere. În case se stă gratuit, îşi plătesc utilităţile şi există un mic fond de rulment din care noi încercăm să reparăm locuinţele respective după ce familiile respective pleacă din aceste locuinţe”, a arătat dr. Vass Levente.

Domnul secretar de stat a mai adăugat că această casă de la Sângeorgiu de Mureș este proiectată în așa fel încat ea poate fi transformată ușor în două
apartamente, dacă va fi necesar.
Salutăm demersurile minunate facute de aceasta Fundație, și la cât mai multe astfel de proiecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare