MANIFEST – Nu mai avem voie să tăcem
LIFE. Un copil de 15 ani a fost omorât de alți copii. Doi de 15 ani și unul de 13. Nu pentru droguri, nu pentru bande, nu pentru „anturaj”. A fost ucis pentru că avea un ATV, o trotinetă electrică și pentru că era mândru de ele. Atât. Agresorii consumaseră marijuana. Nu victima. Acest detaliu nu scuză nimic, dar spune tot despre lipsa limitelor, despre pierderea controlului și despre eșecul adulților care ar fi trebuit să vadă mai devreme ce se întâmplă.
Copiii nu se nasc criminali. Invidia ignorată se transformă în ură, iar ura netratată ajunge violență. Consumul de droguri în rândul minorilor nu este o „fază” și nu este inofensiv: scade autocontrolul, amplifică impulsurile și șterge consecințele. Când frustrarea, resentimentul și substanțele se întâlnesc, tragedia devine posibilă.
A avea mai mult nu este o vină. A avea mai puțin nu justifică ura. Diferențele dintre copii au existat mereu, dar responsabilitatea adulților este să-i învețe cum să le gestioneze. Când un copil ajunge să creadă că soluția este să distrugă pe cel care „are”, problema nu mai este a copilului, ci a mediului care l-a crescut.
Refuzăm să mai acceptăm bullying-ul minimalizat, violența ignorată, drogurile tratate superficial și tăcerea părinților sau a instituțiilor. Cerem educație emoțională reală, prevenție serioasă a consumului de droguri, consiliere psihologică prezentă și toleranță zero față de violență.
Copilul care a murit nu era „lăudăros”. Nu era o „provocare”. Era un copil care nu a mai ajuns acasă. Dacă uităm, dacă tăcem și mergem mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, atunci devenim parte din problemă.
Vorbiți cu copiii voștri astăzi. Întrebați-i ce simt, ce îi frustrează, ce consumă și de ce. Nu este rușinos să simți invidie. Este mortal să nu înveți ce să faci cu ea.
Nu mai avem voie să tăcem.
