Marcel Ciolacu anunță construcția unui ansamblu medical nou cu investiție de peste 500 de milioane de euro

SĂNĂTATE. Guvernul condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat joi că va aproba construcția unui ansamblu medical modern, care va găzdui Institutul Clinic Fundeni, în cadrul unei investiții majore în domeniul sănătății, evaluată la peste 500 de milioane de euro.

“Construim un ansamblu medical nou, în care să funcționeze Institutul Clinic Fundeni. Nu mai putem continua în clădiri vechi de peste 60 de ani! Vom ridica un complex modern, cu zeci de săli de operații. Investiția este de 500 de milioane de euro, majoritar bani europeni. Zeci de mii de pacienți din toată țara vin anual la Fundeni pentru tratament și, pentru ei, această investiție este una vitală”, a declarat Marcel Ciolacu.

Pe lângă aceasta, prim-ministrul a anunțat și aprobarea unei scheme de ajutor de stat pentru investiții de interes regional, în valoare de peste 50 de milioane de lei, cu impact economic și social.

“Avem în vedere în special acele investiții cu impact social și economic, care dezvoltă comunități întregi. Vrem ca aceste investiții să coaguleze și IMM-urile locale, ca furnizori în aceste proiecte regionale”, a adăugat Ciolacu.

Clădirea care urmează să fie construită va dispune de 21 de săli de operație moderne, de unități de terapie intensivă pentru intervenții multidisciplinare și pentru intervenții din domeniul transplantului, precum și de spații de laborator performante și o infrastructură IT avansată. Investiția totală se ridică la 2,6 miliarde lei, iar durata de execuție a lucrărilor este estimată la 36 de luni, conform purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Finanțarea proiectului va proveni din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Sănătate, dar și din bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Sănătății.

Pe lângă aceste investiții în domeniul sănătății, prim-ministrul a subliniat și continuarea investițiilor mari de infrastructură în zona apă-canal, salvând proiecte de peste 6,7 miliarde de euro. Aceste proiecte, inițial programate pentru perioada 2014 – 2020, au fost mutate și gestionate acum prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021 – 2027, pentru a asigura accesul la apă și canalizare pentru sute de mii de români.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare