Martin Garrix desemnat DJ-ul numărul 1 din lume. Află care alţi artişti completează topul

MUZICĂ. Martin Garrix, DJ-ul olandez care a electrizat publicul la UNTOLD anul acesta, a fost desemnat DJ-ul numărul 1 din lume de prestigioasa revistă britanică DJMAG. Garrix domină acest clasament, fiind urmat de artiști de renume precum David Guetta, Dimitri Vegas & Like Mike, Alok și Timmy Trumpet, toți având la rândul lor ocazia de a performa la festivalul UNTOLD de-a lungul anilor.
Festivalul din România continuă să atragă zeci de mii de fani din întreaga lume, iar pentru ediția aniversară din 2025, programată între 7 și 10 august, organizatorii au anunțat deja vânzarea a peste 50.000 de abonamente.
De-a lungul celor nouă ediții, UNTOLD a reușit să aducă în premieră în România nume sonore din industria muzicală globală, inclusiv artiști precum Avicii, The Chainsmokers, Ellie Goulding, Charli XCX, Anne-Marie, Ava Max, Bebe Rexha, Major Lazer, și Imagine Dragons. Pe lângă aceștia, festivalul a devenit o platformă pentru cei mai apreciați DJ ai lumii, cum ar fi Swedish House Mafia, Armin van Buuren, Marshmello, Steve Aoki, Kygo, Alan Walker, și Tiësto.
Scena Galaxy, dedicată muzicii techno, a fost locul în care fanii au putut savura seturi live de la artiști de top din scena underground, precum Charlotte de Witte, Carl Cox, Amelie Lens, Boris Brejcha, și Solomun, consolidând poziția UNTOLD printre cele mai mari festivaluri din lume.




