Massif în decembrie și posibila revenire a Cerbului de Aur: un eveniment hibrid în pregătire la Brașov

EVENIMENT. Un nou festival Massif ar putea avea loc în Poiana Brașov la sfârșitul acestui an, conform discuțiilor cu organizatorii, a declarat viceprimarul municipiului Brașov, Dan Ghiță. Potrivit acestuia, evenimentul ar putea fi programat pentru sfârșitul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie, pentru a se încadra mai bine în sezonul de iarnă. „Cei care organizează își doresc să facă evenimentul la finalul anului, astfel încât să-l asocieze mai mult cu sezonul de iarnă, pentru a schimba percepția asupra evenimentului, care de obicei are loc în martie și se asociază mai mult cu primăvara. Probabil, în 2025, vom încerca această schimbare”, a explicat viceprimarul.

În ceea ce privește Cerbul de Aur, există posibilitatea organizării unui eveniment de tip Remember Cerbul de Aur în acest an, iar discuțiile continuă pentru un posibil eveniment hibrid Massif-Cerbul de Aur. Dan Ghiță a precizat că, din cauza bugetelor limitate ale instituțiilor de stat, în acest an s-ar putea organiza doar o ediție Remember Cerbul de Aur, în sala Teatrului Sică Alexandrescu, locul unde a început istoria acestui festival. „Anul viitor, însă, vom încerca o variantă de colaborare și, cel mai probabil, Cerbul de Aur va reveni la Brașov. Există discuții între Televiziunea Română și organizatorii Untold și Massif pentru un eveniment hibrid Cerbul de Aur-Massif, dar rămâne de văzut dacă acestea vor avea un rezultat concret”, a adăugat viceprimarul.

Ultima ediție a Cerbului de Aur la Brașov a avut loc în 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare