Mesajele transmise la festivitatea de deschidere a Colegiul UMFST „George Emil Palade”, filiala Târnăveni

UMFST. Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș a organizat luni, 11 septembrie 2023, festivitatea de deschidere a anului școlar 2023-2024 la Colegiul UMFST „George Emil Palade”, filiala Târnăveni. Cei 50 de elevi au început, așadar, cursurile Colegiului, specializarea Asistență medicală generală.

Rectorul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a transmis că la Târnăveni se întâmplă mai mult decât o festivitate de deschidere de an școlar. Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei a vorbit despre colaborarea exemplară cu Primăria Târnăveni, cu Consiliul local al municipiului Târnăveni și cu Spitalul municipal Târnăveni și a subliniat mobilizarea deosebită a cadrelor didactice din Târgu Mureș implicate în acest proiect.

„Lucrurile care devin mari sunt mici la început. Pentru a deveni mari trebuie să aibă în ele foarte mult suflet. Trebuie și puțin curaj pentru a începe ceva de la zero. Se merge într-un loc în care nu este nimic, cu speranța că va fi cândva foarte mult. Deschiderea pe care am întâlnit-o la spitalul din Târnăveni mă face să cred că împreună cu medicii și asistentele, care devin implicit cadre didactice atașate universității, creăm premisele unui învățământ pe care l-am altoit după standarde care să vă mulțumească și care să ne ajute și pe noi să devenim mai buni. Am venit în Târnăveni și nu intenționăm să mai plecăm de aici. Vrem să facem o școală de asistente medicale puternică și diferită. Vreau să reușim să introducem în voi, în elevi, sentimentul apartenenței la o comunitate universitară puternică, care are o însemnătate pentru această regiune.
Alături de mine sunt colegii din Târgu Mureș care s-au implicat în mod direct în organizarea acestui program de studii și cărora doresc să le mulțumesc pentru efortul depus. Greul de acum începe, pentru că e important să construiești, dar este și mai important să faci ca niște mecanisme să funcționeze. Această locație, deși este generoasă, luminoasă și oferă condiții foarte bune, este una temporară, pentru că anul viitor intenționăm să deschidem o locație care se aseamănă clădirii centrale a campusului din Târgu Mureș, pentru că, dincolo de performanță, e bine să dăm importanță și eleganței, sub oricare formă se manifestă ea. Universitatea este motorul de dezvoltare al oricărei localități, inclusiv al Târnăveniului, așadar o universitate trebuie să se regăsească în cel mai frumos loc din oraș. Administrația universității are intenții de dezvoltare a proiectului din Târnăveni și cred că vom găsi deschidere din partea Consilului Local, pentru că există două domenii importante care trebuie să ne aducă împreună: învățământul și sănătatea”
, a arătat rectorul UMFST G.E. Palade Târgu Mureș.

Primarul municipiului Târnăveni, Sorin Megheșan, a transmis că acest proiect reprezintă o premieră pentru Târnăveni. „Este o bucurie enormă să vă întâmpin astăzi la Târnăveni, pentru că este pentru prima dată când municipiul Târnăveni participă la deschiderea unui an școlar, spunem noi, o școală superioară, Școala Postliceală de Asistenți Medicali Generaliști, ceea ce este mult peste ceea ce am avut până acum în învățământul din Târnăveni. Sper să nu fie doar un început și să avem parte de mult mai multe bucurii în anii ce urmează”, a transmis Sorin Megheșan.

„Sunt recunoscătoare că am șansa să fac parte dintr-o echipă de profesioniști care astăzi își văd împreună visul împlinit. Pentru această realizare mulțumesc oamenilor care prin puterea creatoare a minților neobosite, prin tenacitatea și dăruirea lor, prin modul creator prin care își valorizează constant cunoștințele, devin un adevărat reper”, a transmis, la rândul său, lector univ. dr. Andreea Romana Ban, directorul Colegiului UMFST „George Emil Palade”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole

Articole Similare