Mierlele din Germania și Estonia imită sunetele trotinetelor Bolt
CURIOZITĂȚI. Recent, mierlele din zonele urbane din Germania și Estonia au fost observate imitând sunetele caracteristice ale trotinetelor Bolt, în special semnalul de eroare emis de acestea. Această descoperire interesantă a fost adusă în atenția publicului printr-un comunicat de presă al companiei, care include o înregistrare audio a acestor imitații.
Mierlele sunt renumite pentru abilitatea lor de a imita o gamă variată de sunete, de la sirenele poliției la marșarierul camioanelor. Aceste păsări cântătoare au demonstrat recent că sunt capabile să reproducă și alarmele trotinetelor electrice, un fenomen surprinzător care reflectă adaptabilitatea acestor păsări la mediul urban.
Marko Mägi, ecolog aviar la Universitatea din Tartu, explică fenomenul astfel: „Faptul că mierlele pot imita sunete artificiale arată cât de ușor se adaptează păsările care trăiesc alături de noi. Puii de mierlă neagră învață cântecele noi extrem de repede, astfel încât, dacă cuibul se află în apropierea unei zone populare de parcare pentru trotinete, sunetul acestora va rămâne în memoria puiului. Odată ce pasărea încorporează sunetul în cântecul ei și îl folosește în mod regulat, puii acesteia îl vor învăța și ei. Peste câteva generații, noua melodie din cântecul mierlei se poate răspândi în tot orașul. Când vine vorba de mierle, un repertoriu vast reprezintă un avantaj, deoarece masculii cu cântece mai variate au șanse mai mari de a se împerechea cu o femelă.”
Eva Maria Ots, Head of Rentals Marketing la Bolt, a declarat: „Până acum, am primit rapoarte în acest sens din Germania și Estonia, dar suntem nerăbdători să aflăm despre alte locuri în care mierlele imită trotinetele noastre.” Alarmă de eroare a trotinetelor Bolt este o caracteristică de siguranță destinată să prevină vandalismul. Aceasta se declanșează atunci când o trotinetă blocată este mișcată și se oprește odată ce nu mai este în mișcare.
Bolt, compania care are peste 200 de milioane de utilizatori în peste 50 de țări și peste 600 de orașe din Europa și Africa, este bine cunoscută și în România, unde oferă servicii de transport la cerere, închiriere de trotinete electrice, livrare de mâncare (Bolt Food), livrare de produse alimentare și nealimentare (Bolt Market) și are o divizie de software development care deservește toate subsidiarele din Europa ale companiei.