Mii de persoane au participat la „Marșul Unirii” organizat de AUR la Alba Iulia de 1 Decembrie
EVENIMENT. Mii de persoane s-au adunat luni dimineață, pe esplanada gării din Alba Iulia, pentru a participa la „Marșul Unirii”, eveniment organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) cu ocazia Zilei Naționale a României. Adunarea a început la ora 9:00, iar participanții — membri și simpatizanți AUR veniți din mai multe județe — au pornit înspre Cetatea Alba Carolina, locul în care, în fiecare an, au loc manifestările centrale dedicate zilei de 1 Decembrie.
Din cauza lucrărilor de renovare la Porțile I și III ale Cetății, autoritățile locale au aprobat anul acesta un traseu modificat pentru desfășurarea marșului. Chiar și în aceste condiții, numărul participanților a fost considerabil, liderul AUR, George Simion, estimând prezența la aproximativ 10.000 de persoane.
George Simion a condus marșul și a transmis un scurt mesaj cu prilejul Zilei Naționale: „Să crească mare și să fie iarăși mare”, făcând referire la dorința de unitate și continuitate națională. Marșul a avut un pronunțat caracter simbolic, înscriindu-se în tradiția manifestărilor unioniste desfășurate în orașul Marii Uniri.
Anul trecut, în context electoral, evenimentul nu a mai avut loc. „Marșul Unirii” are însă o istorie mai lungă: inițiat în urmă cu mai mulți ani de Platforma Unionistă „Acțiunea 2012”, acesta a devenit un reper constant al celebrărilor de 1 Decembrie la Alba Iulia, orașul-simbol al României moderne.
Participarea numeroasă din acest an confirmă încă o dată încărcătura emoțională și identitară a Zilei Naționale, dar și interesul crescut pentru manifestările publice asociate acestui moment istoric.




